Ministrul Finanțelor a promis că va face o evaluare a costurilor pentru șomajul tehnic din 2009, iar apoi va discuta cu partenerii social despre prelungirea acestei măsuri, a spus, luni, președintele „Cartel Alfa,” Bodan Hossu, precizând că, dacă nu va fi adoptată, vor urma manifestări de amploare.
Liderul „Cartel Alfa”, a declarat, luni, la finalul discuțiilor de la Ministerul Finanțelor, că ministrul Sebastian Vlădescu a promis ca, în funcție de datele furnizate de munistrul Munci, Mihai Șeitan, privind șomajul tehnic în 2009 să facă o evaluare a costurilor acestei măsuri.
Hossu speră ca ministrul Muncii să prezinte o notă privind aceste date la ședința de miercuri a Guvernului.
Potrivit evaluării sindicatelor, în 2009 s-a făcut o economie la stat de 300 de milioane de lei prin aplicarea șomajului tehnic, a precizat Hossu.
Președintele „Cartel Alfa” a mai spus că dacă această măsură nu va fi prelungită, sindicaliștii vor declanșa conflictul de muncă și vor avea loc manifestări de amploare, în acest sens începând deja strângerea de semnături.
Hossu a precizat că există și din partea angajatorilor o presiune în acest sens, dând exemplul concediilor de odihnă anticipate care au început să fie date salariaților.
În legătură cu pichetele de protest de la Ministerul Finanțelor, Bogdan Hossu a precizat că acestea vor avea loc până vinerea viitoare, după ce „Cartel Alfa” a obținut de la municipalitate autorizație de protest pentru încă o săptămână.
Peste 150 de sindicaliști din domenii ca servicii publice, metalurgie, siderurgie, transporturi, construcții de mașini, minerit, industrie ușoară și chimie, afiliați la Confederația „Cartel Alfa”, au pichetat, luni dimineață, timp de o oră, sediul Ministerului Finanțelor, cerând prelungirea măsurii privind șomajul tehnic ca protecție pentru angajații care urmează a fi disponibilizați.
Protestul s-a încheiat după ce ministrul Finanțelor, Sebastian Vlădescu, i-a chemat pe liderii protestatarilor la discuții.
Sindicaliștii au spus că, deși suportă cu greu gerul, vor protesta în stradă până când guvernanții le vor rezolva solicitările, pentru că este vorba de viața lor și de locurile de muncă pe care riscă să și le piardă.
Confederația „Cartel Alfa” a anunțat inițial că acțiunile de protest la Ministerul Finanțelor vor avea loc în perioada 25-29 ianuarie, între orele 10.00 și 12.00.
Confederația „Cartel Alfa”, UGIR-1903 și CONPIROM au solicitat deja premierului și Guvernului să prelungească măsura privind șomajul tehnic aplicată anul trecut. Sindicatele și patronatele cer ca, în maximum două săptămâni, să fie aprobată o ordonanță de urgență privind susținerea șomajului tehnic, ca protecție pentru angajații care urmează a fi disponibilizați.
„Solicităm, în mod explicit, ca toate dispozițiile legale referitoare la acordarea șomajului tehnic să fie aplicate pe parcursul întregului an 2010, în condițiile în care, pe fondul agravării deteriorării situației economice în această perioadă, măsurile de protecție socială trebuie să devină prioritare pentru a atenua efectele crizei economice care își fac deja acut simțită prezența în rândurile salariaților din întreaga țară”, au anunțat reprezentanții „Cartel Alfa”.
În cazul în care Ministerul Finanțelor și Guvernul nu rezolvă aceste revendicări, sindicaliștii au amenințat că vor prelungi pichetarea pe o perioadă nedeterminată.
Ministrul Muncii, Mihai Șeitan, declara, vineri, că problema privind posibilitatea prelungirii șomajului tehnic și în 2010 este în analiză pentru a se vedea dacă poate fi susținută.
Liderul „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, spunea, miercuri, că, în 2009 – când această măsură privind șomajul tehnic a fost pusă în aplicare astfel încât un angajat era trimis în șomaj tehnic maximum trei luni, timp în care angajatorul îi plătea un salariu de 75%, iar statul nu încasa impozite pe venit și plătea în contul salariatului CAS – costurile au fost de 300 de milioane de lei și aproximativ un milion de persoane au beneficiat de această măsură.
Hossu a arătat că dacă jumătate din cei un milion de angajați ar fi fost trimiși în șomaj permanent, la nivelul întregii țări s-ar fi ajuns la cifra de 1,3 milioane de șomeri.
Potrivit liderul sindical, în 2010, costurile statului cu șomajul permanent ar fi de aproximativ 500 de milioane de lei, ceea ce înseamnă că efortul financiar dn partea statului ar fi mai mic dacă s-ar aplica șomajul tehnic și ar fi păstrată și relația dintre angajați și angajator.
Potrivit patronatelor, în 2010 nu sunt semne de ieșire din criză, iar industria are mult de suferit. În 2009, în industrie s-au pierdut 365.000 de locuri de muncă, aceasta fiind o cifră record pentru România.
„Vom avea în plus, de la 1 februarie, 200.000 de șomeri și trebuie să existe un sistem de susținere”, mai susținea Hossu.
Acțiuni de protest au anunțat și Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA), afiliată la „Cartel Alfa”, precum și CNSLR – Frăția, nemulțumite de disponibilizările anunțate în sectorul bugetar, în acest an.
Sindicaliștii FNSA vor începe acțiunile de protest în 2 februarie, în 9 februarie vor picheta sediile Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului Muncii, iar în 12 februarie, dacă solicitările lor nu vor fi rezolvate, vor intra în greva generală.
CNSLR-Frăția a anunțat acțiuni de protest la mijlocul lunii februarie, având în vedere un miting de amploare în București și greve în mai multe sectoare.