Hossu: Vom discuta marți cu FMI despre vârsta maximă de pensionare și legea unică de salarizare



Președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că sindicatele și patronatele se vor întâlni, marți, cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), reprezentanții angajaților urmând să ceară ca vârsta maximă de pensionare să fie de 63 de ani și rediscutarea legii unice
Hossu a spus că sindicatele vor discuta la întâlnirea cu delegația FMI despre legea pensiilor și legea salarizării unice, urmând să ceară ca vârsta maximă de pensionare să fie de 63 de ani, nu de 65 cum a propus Guvernul, dar și rediscutarea anexelor din legea unică de salarizare, pentru a fi respectate principiile inițiale.
„Înțelegem reducerea de fonduri, dar vrem rediscutarea anexelor din Legea unică de salarizare conform principiilor, care în prezent sunt disfuncționale. Este evident că bugetul nu se va realiza până pe 10 decembrie, având în vedere situația politică a țării. Înțelegem acest lucru, însă vrem să se respecte principiile care au stat la baza construcției legii unice de salarizare”, a mai spus Hossu.
O delegație a FMI se află în România pentru a doua evaluare a acordului de finanțare.
România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanțare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM și BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro.