Sindicatele nu au discutat vineri, la întâlnirea cu premierul Emil Boc și cu ministrul Finanțelor Gheorghe Pogea, despre majorările salariale în sistemul bugetar, dar au primit promisiunea că luni le vor fi prezentate „primele file din buget”. Președintele Confederației Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a spus că, în urma întâlnirii de vineri, s-a stabilit că va avea loc o nouă întâlnire marți, unde vor fi „prioritizate măsurile anti-criză, care vor fi încadrate în buget”.
„Trebuie eliminate din cele 67 de măsuri anticriză. S-a stabilit că va exista un echilibru între protecția lucrătorilor (prin acțiuni pasive, cum este șomajul, dar și active) și ajutorarea funcționării întreprinderilor și investițiilor ca motor de dezvoltare a economiei pe viitor. Luni ni s-a promis că vom primi primele file ale proiectului de buget”, a explicat Hossu.
Liderul Cartel Alfa a precizat că premierul Emil Boc a dorit să știe dacă are susținerea sindicatelor și patronatelor în privința politicii de salarizare unică în sistemul bugetar și în privința cumulului pensiei cu salariul de la stat.
Sindicatele susțin o politică de salarizare unitară a bugetarilor. „În trei luni poate fi gata un proiect de act normativ, dar întreg procesul de adaptare se va rezolva în 4-6 ani”, a spus Hossu.
În privința problemei cumulului salariului cu pensia de la stat, s-a stabilit ca aceasta să se facă numai pentru cei care au ieșit la pensie pe legi speciale până la vârsta standard de 60, respectiv 65 de ani.
În privința pensionării, Hossu spune că partenerii sociali au discutat despre eliminarea legilor speciale legate de pensionare și revenirea la forma inițială a Legii 19 modificată de Parlament.
În privința hotărârii de reducere cu 20 la sută a personalului din administrația centrală, Hossu spune că aceasta reprezintă „o linie politică” și că fiecare ordonator de credit trebuie să facă o analiză împreună cu sindicatele asupra funcționalității acestei măsuri.
La rândul său, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Aurel Cornea, a precizat că la întâlnire nu s-a luat în discuție problema majorării salariilor din Educație. „Noi am reiterat ideea că îndeosebi în perioada de criză trebuie alocat învățământului șase la sută din PIB și trebuie făcute investiții în resursa umană, în educație, așa cum prevede legea. Ni s-a promis că luni vom primi prima formă a proiectului de buget și vom vedea dacă cele două cifre sunt cuprinse”, a declarat Cornea.
Președintele Alianței Sed Lex, Vasile Marica, a spus că va trebui în perioada următoare să fie făcute analize cu privire la cabinetele demnitarilor pentru a vedea „ce înseamnă în număr de oameni și cheltuieli”.
„Acolo nu sunt oameni care au dat concurs, iar corpul funcționarilor publici poate fi la cabinetele acestor demnitari”, a spus Marica.
Liderul Sed Lex spune că va trebui să înceteze politizarea și la nivel local în administrație. „În teritoriu, toți liderii partidelor de la guvernare își împart pozițiile în administrație. Vrem să știm unde se oprește politizarea. Se spune că funcționarii publici nu sunt bine pregătiți dar ei își aduc oameni din afară”, a spus Marica.
Peste 15 mii de oameni din cabinetele demnitarilor sunt evaluați în momentul de față, toți având calificative de bine și foarte bine.