Președintele „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea de a nu se majora salariile cu șase luni înainte de alegeri este o aberație, o măsură populistă, deoarece majorările se fac calendaristic și nu pot fi condiționate de alegeri.
„Această propunere este o aberație, o prostie, majorările salariale se fac calendaristic și sunt dependente de rulare. Să își fixeze ei alegerile când nu se fac de obicei creșteri de salariu, de exemplu în luna iunie, dar nici așa nu este vorba de șase luni”, a spus Hossu.
Liderul sindical a subliniat că este imposibil să nu se mărească salariile cu șase luni înainte de alegeri, deoarece bugetele de venituri și cheltuieli se aprobă la majoritatea companiilor și societăților comerciale în luna martie, iar prin noiembrie-decembrie încep negocierile pentru a se aplica majorările salariale de la 1 ianuarie.
În opinia liderului sindical, Guvernul ar trebui să nu mai aibă acțiuni populiste. „Dacă aplicăm această propunere ar însemna să nu se mai facă nimic în România înainte cu șase luni de alegeri, ca să poată ei justifica faptul că nu iau anumite măsuri pentru a câștiga voturi”, a precizat Hossu.
De asemenea, președintele „Cartel Alfa” a spus că nu numai autoritățile locale ar trebui să aibă previziuni cu privire la planurile financiare pentru trei ani, aceasta ar trebui să fie „o amenințare generală”, nu numai pentru administrația publică locală, ci pentru toate structurile beneficiare ale bugetului de stat, cum sunt de exemplu instituțiile școlare.
Premierul interimar Emil Boc a anunțat la Realitatea TV că majorările de salarii vor fi interzise cu șase luni înainte de alegeri, fie prezidențiale, fie parlamentare, iar autoritățile locale vor fi obligate să prevadă planuri financiare fundamentate pe o perioadă de trei ani, obligație impusă și candidaților în campanii electorale pentru promisiunile financiare avansate. Rectificările bugetare vor fi limitate la maximum două revizuiri pe an, a mai anunțat Emil Boc.
Toate aceste prevederi vor fi introduse prin legea responsabilității fiscale.
Guvernul a încheiat consultările cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană privind legea responsabilității fiscale, iar actul normativ a fost finalizat în ședința de miercuri a Cabinetului și înaintat Parlamentului sub forma unei inițiative legislative, sub semnătura miniștrilor care au și calitatea de parlamentari, pentru dezbatere în procedură de urgență.
Legea limitează rectificările bugetare și stabilește înființarea unui Consiliu Fiscal care să asigure o analiză independentă și de specialitate a prognozelor macroeconomice și bugetare.
Adoptarea legii reprezintă o condiție asumată de autoritățile române în negocierile cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană.