Horror previzibil



Vă reamintiți, cred, când pronosticasem un 8-0 sau măcar 4-0 pentru Napoli. Acu’ că a fost doar 1-0, credeți cumva că e mai bine? Aiurea! Chestia mișto e că nu-i nici mai rău. E doar cum s-a mai întâmplat de multe, foarte multe, de prea multe ori, și cum știm sigur c-o să se mai întâmple, atât timp cât pe lume vor exista sporturi. Și români. Adică experții supremi în două direcții în care deținem monopolul: înecatul la mal și trântitul mucilor în fasole. Mă rog, de data asta în pizza napoletana. După meci, singurul antrenor adevărat pe care l-a avut Steaua în ultimii 30 de ani, Imi Ienei, zicea exact ceea ce am spus și eu în nenumărate rânduri, formulat însă cu alte cuvinte: ca să nu iei bătaie, de la oricine, oricând, trebuie să te aperi cât mai aproape de poarta adversarului. Nu de a ta. Să faci, adică, pressing în jumătatea cealaltă. Asta a spus nea Imi. Eu ziceam altfel: că pentru a scoate un egal în deplasare, e nevoie să joci la un 3-3, care dacă nu iese, rămâne 2-2, iar dacă ăilalți n-au vână, măcar 1-1. Reversul ar fi că dacă joci la 0-0, o iei de nu te vezi. Fiindcă jocul la 0-0 înseamnă dosul în poartă, mingea în tribună sau în ceruri, adică antijocul ăla cu care nu mai prididim să ne facem de râs pe unde ne ducem și la toate nivelurile, la cluburi sau la Națională, fi-v-ar Pițurcii și handicapurile lor mentale, adică mentalitatea de pârnăiaș care nu știe pe unde să se ascundă, să se ghemuiască, să se fofileze, ca să nu-l prindă gardianul că fumează ori că joacă barbut. Am văzut (dar grav e că asemenea meciuri sunt văzute de lumea întreagă) în (anti)jocul Stelei la Napoli copia fidelă a jocului Naționalei de la turneul ăla final din 2008, la Europene, când lumea-ntreagă a spus și a scris că este cel mai urât fotbal văzut vreodată la vreun turneu final. Iar Lăcătuș, coleg de generație, de echipă, de studii, de calificare profesională, ba și de I.Q. cu Pițurcă, de unde să poată produce altceva decât ăla? Așa că finalul tărășeniei de la Napoli era pe deplin previzibil. Un fotbal horror ca al Stelei nu putea aduce alt deznodământ. Când vom pricepe că între un 0-1 și un 0-8 nu-i nici o diferență, poate că vom obține și noi acel 1-1 care te califică.