Paleta galeriilor organizate este foarte largă, fiecare țară având tipicul său. Olandezii leagă violența de concerte nocturne, bine garnisite cu droguri, specific locului. În mai toate orașele sunt fanatici pentru care exterminarea fizică a rivalilor nu este figură de stil. Oficialilor federației și ai cluburilor le e teamă de o atitudine tranșantă, întrucât suporterii „știu unde învață copiii lor”… Nu-s vorbe goale, un ministru care inițiase o lege anti-violență a fost asasinat acum câțiva ani.
Polonezii sunt niște cuțitari, la propriu, destul de primitivi în brutalitatea lor. Pe toți însă îi unește dușmănia împotriva forțelor de ordine. În Turcia, rivalitatea feroce dintre Galata și Fener se întinde aproape pe tot teritoriul. Inițial rezonabili, reprezentanții uneia dintre părți prezentând chiar scuze reporterului pentru înjunghierea a doi suporteri englezi cu câțiva ani în urmă, odată cu apropierea meciului se instaura o stare de tensiune nefirească. În cele din urmă, Danny a fost sfătuit să plece deoarece suporterii turci sunt recunoscuți pentru manifestările lor imprevizibile și nu i se mai putea garanta securitatea. Episodul de luni al documentarului, filmat în Rusia, a adus o oarecare savoare slavă. Suporterii lui Spartak și cei ai lui Zenit au pomenit despre „respectul pentru adversar” și despre „frumusețea luptei”! Rușii aranjau lupte de stradă în care se implică cu frenezie, fără a se abate însă de la regula mâinilor goale.
În Argentina, lucrurile capătă o altă turnură. Manifestările violente ale galeriilor par a fi tolerate de societate, probabil ca o defulare necesară într-o țară cu o rată ridicată a infracționalității. Liderii suporterilor sunt persoane importante, sunt consultați pentru decizii la nivelul cluburilor, iar ziariștii trebuie să umble cu săru-mâna ca să obțină vreo declarație sau interviu. La un meci, nucleul galeriei a sosit cu autocarul, iar un suporter-șef a început să dea indicații și să aranjeze cordonul de polițiști, care îi proteja probabil de fotbaliștii dornici de niscaiva autografe…
Am lăsat pentru final suporterii sârbi și croați, cu care trecem la un cu totul alt nivel. Din nefericire, unul tragic. Tot ce știam și tot ce ne înfiora pălește în fața acestora… Pe lângă rivalitatea internă, deloc neglijabilă, suporterii sârbi și croați cultivă ura dintre neamuri. A ucide un oponent nu e ceva ieșit din comun, mulți dintre ei au făcut-o deja pe front, unii membri ai galeriilor fiind acuzați chiar de crime de război. Dintre ei s-au ales cei care au luptat în linia întâi. Arkan, fost responsabil cu securitatea la Steaua Roșie, și-a selectat oamenii din secțiunea dură a galeriei. Croații susțin că scânteia care a declanșat războiul a fost un meci între Dinamo Zagreb și Steaua Roșie, la care Boban a sărit cu crampoanele asupra unui polițist ce molestase un fan croat. Violențele care au urmat au fost de nedescris, iar pentru statul iugoslav începea dezintegrarea.
