Covoarele se scutură mai abitir în prejma sărbătorilor de Paști și de Crăciun; atunci când se scutură și prietenii stabiliți în Vest, care se întorc acasă, în efemerele lor vacanțe, suprapuse la fix pe aceste două sărbători. L-am descusut deunăzi pe unul dintre ei, adresându-i cunoscuta întrebare: -Ce te-a dat gata, la început, prin lumea aia, zisă și civilizată? Autostrăzile, curățenia, politețea, care și ea tot o formă de curățenie este?
Prietenul – om cu suflet gingaș, de poet – a stins o țigară imaginară într-o scrumieră și mai imaginară:
-Cel mai tare și mai tare m-au impresionat stațiunile turistice, pline ochi, în extrasezon, cu pensionari. Lângă zdrențele mării ori pe platourile dezinfectate cu ozon, bătrânii lumii civilizate își clătesc în tihnă amintirile, apoi le pun, una câte una, la zvântat. În alte locuri, bătrânii sunt respectați, nu ca la voi, pardon, ca la noi. A-i respecta pe bătrâni e o formă de sănătate morală a unei țări. Notează asta undeva.
Am notat și am mai găsit o pricină pentru care țara noastră poate fi considerată bolnavă. Câți pensionari românești își pot permite, după ani de trudă bovină, o vacanță în borsecul cel mai pricăjit? Poate doar Ion Iliescu, Oliviu Gherman sau Mitzura Arghezi, pensionari activi de vârsta a treia spre a patra…
Riduri, adânci ca niște cicatrice, brăzdează sufletul pensionarilor noștri, ascunzându-le zâmbetul, care oricum nu mai răspunde la comenzi. Ei trăiesc în tăcere, și tot în tăcere mor, târându-și pe lumea cealaltă sacoșa de plastic, plină cu astme și parkinsoane. Stațiune de odihnă? Ce le trebe lor stațiune de odihnă? Să zică bogdaproste pentru favorul de a-și cheltui pensia pe-o întreținere la bloc, trei roșii și-un cornet cu grăunțe medicamentoase. Hodorogi obraznici! Să nu le rupi urechile pe jumătate chioare?
Unde se trezesc? Asta e olandă, finlandă, nemție? Nu, asta-i scumpa noastră Românie: plai de dor, colț de rai, grădină a Maicii Domnului ș.a.m.d. Locul unde ne-a parașutat soarta, pentru a ne plăti impozitele sufletești.
Știu dintr-o sursă sigură că, acolo jos, în cazanele unde fierb metodic politicienii români răposați, când focul dă semnale c-ar vrea să se stingă, se aruncă-n el un braț cu taloane de pensie. Iar focul se înviorează brusc.
