Hirotesiile – prin ele se conferă un har prin care unii creștini sunt instituiți în felurite trepte de slujitori bisericești sau prin care unii clerici sunt promovați la trepte mai înalte.
Cuvântul hirotesie înseamnă punerea mâinilor, iar cuvântul hirotonie înseamnă întinderea mâinii. Ambele cuvinte au avut înțelesul inițial, de hirotonie, adică de act prin care se transmite harul preoției în vreuna din cele trei trepte de instituire divină.
Ele au mai avut însă și înțelesul de acte prin care se proceda la alegerea unor persoane pentru slujirea bisericeasca sau pentru vreuna din treptele clerului, căci aceasta alegere se făcea prin întinderea mâinilor, care era modul obișnuit de a se exprima voturile, ori prin așezarea mâinilor asupra cuiva, ca semn de indicare a lui pentru o anumită slujire. În mod special, expresia punerea mâinilor a mai avut și înțelesul de împărtășire a harului sfinților, prin administrarea Sf. Taine a Mirungerii sau a hrismei, precum și pe acela de împărtășire a unei binecuvântări.
Hirotesiile sunt actele prin care se conferă, prin rugăciuni și binecuvântări, treptele inferioare ale slujitorilor bisericești până la cea de ipodiacon, inclusiv, precum și treptele dezvoltate din cele trei trepte ale preoției de instituire divină, ca trepte onorifice, cum sunt de exemplu treapta de protodiacon și de arhidiacon, apoi acelea de sincel, protosincel, egumen și arhimandrit, cea de protopresbiter și de arhipresbiter, și cele de arhonti sau demnitari bisericești, de la centrele mai importante ale Bisericii vechi, amintirea cărora s-a păstrat și la noi prin treptele de iconom și sachelar.
O hirotesie cu totul deosebită și importantă pentru viața Bisericii este aceea întru duhovnic. Ea constă în binecuvântarea pe care episcopul o dă în cadrul unui ritual aparte, oricărui preot hirotonit în această treaptă, adică în cea de presbiter (preot) pentru a administra Sf. Taină a Pocăinței.
În legătură cu această hirotesie există părerea greșită că abia prin ea i s-ar conferi preotului în cauză calitatea harică de a administra Sf. Taina a Pocăinței. În realitate însă, ea nu reprezintă decât o încuviințare sau o dezlegare care i se dă preotului să administreze și această Sf. Taină, pentru care el primește calitatea harică necesară prin taina Sf. Hirotonii, la care hirotesia întru duhovnic nu adaugă o stare harică de aceeași natură cu a Sfintelor Taine și care singura l-ar face apt pe cel care o primește să săvârșească Sfânta Taină a Pocăinței. El primește o binecuvântare care-l întărește personal pentru a putea administra cu mai multă chibzuință și pricepere Sf. Taina a Pocăinței, nu însă un har care s-ar adăuga la acela primit prin Taina Hirotoniei, sporind cumva eficacitatea acesteia.
Trebuie amintit că toate hirotesiile se săvârșesc în afara sfântului altar, pe când hirotoniile numai în interiorul altarului.
(sursa: www.crestinortodox.ro)
