Tensiunea arterială reprezintă presiunea sângelui care circulă prin artere. O persoană la care valoarea acestei presiuni este prea crescută se încadrează în categoria bolnavilor de hipertensiune arterială sau a hipertensivilor.
Încă de la început trebuie să precizăm faptul că hipertensiunea arterială este o afecțiune frecventă și există foarte multe persoane care suferă de această problemă. Unele dintre acestea își cunosc starea de sănătate, dar din păcate nu sunt întotdeauna corect informate sau tratate corespunzător, însă există și oameni care nu știu că suferă de hipertensiune și care, prin urmare, nu primesc nici un tratament. În urma sondajelor efectuate în acest sens s-a constatat că una din patru persoane trecute de 35 de ani nu știe că este hipertensivă și nu ia nici un fel de tratament.
Măsurați-vă frecvent tensiunea
Este foarte important să cunoașteți valoarea tensiunii arteriale pe care o aveți, iar acest lucru poate fi aflat cu ocazia unei vizite obișnuite la medicul de familie, chiar și dacă nu aveți nici un fel de simptome sau dacă nu suferiți de vreo boală. Măsurarea tensiunii arteriale este o practică obișnuită și un control de rutină, care poate preveni apariția unor boli mai grave.
Valoarea tensiunii arteriale poate fi influențată de mai mulți factori. În primul rând este vorba de puterea cu care așa numita „pompă cardiacă”, adică ventriculul stâng ale inimii, trimite sângele în marile artere; apoi, tensiunea arterială mai poate fi influențată de elasticitatea peretelui arterelor; și nu în ultimul rând, valoarea tensiunii arteriale mai poate fi influențată și de volumul sanguin.
Valoarea tensiunii arteriale
După cum probabil știți, valoarea tensiunii arteriale este dată de două numere, care ambele sunt importante. Numărul mai mare corespunde presiunii arteriale sistolice, aceea care se creează prin propulsarea sângelui de către inimă (sistola) și care nu trebuie să depășească valoarea 14, în cazul unei tensiuni normale. Numărul mai mic corespunde presiunii diastolice, aceea care se instalează în artere când inima se află în faza de relaxare (diastolă) și care nu trebuie să aibă o valoare mai mică decât 9.
Prin urmare, când totul funcționează așa cum trebuie, tensiunea arterială la un adult trebuie să fie mai mică de 14/9 (sau în termeni medicali, să nu depășească 140/90 mmHg). Se poate întâmpla, totuși, ca în condiții normale, aceste valori să fie puțin mai mari, în cazul în care pacientul este stresat sau agitat când i se ia tensiunea sau dacă tensiunea este măsurată după un efort fizic. În mod normal, tensiunea trebuie măsurată atunci când pacientul este odihnit.
Hipertensiunea nu are simptome
Hipertensiunea arterială nu provoacă în general nici un simptom. Dacă totuși acestea apar, de obicei hipertensiunea se manifestă prin dureri de cap sau amețeli. În general, o valoare a tensiunii arteriale mai mare decât în mod normal se descoperă întâmplător în timpul unei consultații medicale de rutină sau în urma măsurării sistematice a tensiunii. Pentru a pune diagnosticul de hipertensiunea arterială este nevoie ca una dintre valorile măsurate (sau chiar amândouă) să fie mai mare decât cea normală în trei momente diferite, măsurate aleatoriu.
Pentru a controla și trata hipertensiunea la timp, dacă este cazul, este foarte important să verificați din când în când valoarea acesteia, chiar dacă nu aveți nici un simptom. Pentru a reduce riscul de a suferi de hipertensiune arterială, este indicat să nu mâncați foarte sărat, iar dacă deja ați fost diagnosticat cu această afecțiune trebuie să reduceți consumul de sare, fără însă a elimina sarea din alimentație.
Hipertensiunea arterială, o problemă neglijată




