Echipa Dinamo București a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 4-0 (1-0), formația malteză Hibernians FC, într-un meci din prima manșă a turului întâi preliminar al Cupei UEFA.
Dinamo a deschis scorul în minutul 4, prin Ionel Dănciulescu. Cătălin Munteanu a executat o lovitură liberă de la 16 metri lateral dreapta, portarul Muscat a respins în față, iar Dănciulescu a împins balonul în plasă de la patru metri.
În minutul 34, Claudiu Niculescu a executat o lovitură liberă de la 18 metri, însă mingea a lovit bara transversală, iar scorul pauzei a fost 0-1.
La reluare, antrenorul dinamovist Mircea Rednic l-a trimis în teren pe Ionel Ganea, aflat la primul meci oficial în tricoul alb-roșu. În minutul 57, Ganea a primit o minge pe partea dreaptă, în interiorul careului, a pasat prin fața porții până la Claudiu Niculescu, care a înscris, plasat, de la trei metri.
În minutul 58, același Niculescu a înscris pentru 3-0, tot după o pasă a lui Ganea, la o fază similară celei petrecute cu un minut mai devreme.
Dinamo a marcat pentru 4-0 în minutul 83, prin Radu Ștefan. Acesta a reluat cu capul spre poartă, după o lovitură liberă de pe partea dreaptă, balonul a fost respins în față de portarul maltez Muscat, același Radu Ștefan revenind și înscriind din interiorul careului mic.
În minutul 86, Dinamo și-a mai trecut în cont o bară, prin Cosmin Moți. În minutul 90, fundașul dinamovist a primit al doilea cartonaș galben, pentru o altercație cu Cohen, fiind eliminat și urmând să fie suspendat pentru meciul retur, din 27 iulie.
Hibernians FC: 1. Muscat – 2. D. Cassar, 5. Xuereb, 4. Pullis, 16. Mintoff – 10. Cohen, 17. Agius, 13. Failla (3. Vella ’85) – 7. Bartolo, 8. Chukunyere (16. Camilleri ’84) – 9. Scerri. Antrenor: Robert Gatt.
Dinamo: 23. Moss – 16. Blay, 4. Moți, 26. Radu Ștefan, 3. Pulhac – 6. Mărgăritescu, 7. C. Munteanu (8. Stanici ’56), 28. Tameș (19. Ganea ’46), 24. Pădurețu (2. Mihuț ’65) – 10. Dănciulescu, 9. Cl. Niculescu. Antrenor: Mircea Rednic.
Cartonașe galbene: Failla ’54, Cassar ’72, Cohen ’90 / Moți ’22, ’90, R. Ștefan ’85.
Partida disputată la pe stadionul Ta Qali, din La Valetta, a fost arbitrat de o brigadă din Rusia, condusă la centru de Igor Zaharov, ajutat de tușierii Mihail Novokșonov și Aleksei Monahov. Arbitru de rezervă a fost Aleksei Tiumin.
Observatorul meciului a fost italianul Plarent Kotherja.