Principalele boli infecțioase care au evoluat anul trecut în județul Suceava au fost hepatita, scarlatina, varicela și oreionul, după cum reiese din raportul de activitate pentru anul 2016, postat pe site-ul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Astfel, în anul 2016 s-au raportat la DSP 7.544 de cazuri de boli infecțioase. Au evoluat focare epidemice de hepatită acută virală A (HAV tip A) în patru comunități, patru focare de scarlatină, 11 focare de varicelă, 14 focare de oreion, două focare de rujeolă, două focare de toxiinfecții alimentare și un focar de rabie.
Pentru asanarea focarelor, DSP a distribuit cantități importante de substanțe dezinfectante, în special în școlile din localitățile cu focare în evoluție, dar și în comunitățile afectate, în valoare de aproximativ 31.731 de lei. În cazul hepatitei s-au administrat și 273 de doze de vaccin antihepatitic A.
Pentru controlul stării de sănătate a populației județului Suceava, DSP asigură testarea prin laboratorul propriu a bolilor transmisibile prioritare. În 2016, au fost efectuate 5.374 de analize coproculturi, 3.517 analize exudate faringiene, 2.197 de reacții serologice, 8.541 de analize pentru prevenirea și controlul infecțiilor nosocomiale. În focarele de boli transmisibile s-au realizat 32 de dezinfecții.
8.541 de analize în activitatea de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale
Potrivit raportului inspectorilor sanitari, DSP a urmărit creșterea calității serviciilor medicale în spitale prin îmbunătățirea managementului infecțiilor nosocomiale. În cadrul acestui obiectiv de activitate s-au depistat în cursul anului trecut 348 de cazuri de infecții nosocomiale în sistem de rutină, reprezentând o incidență de 0,38% la nivel județean.
În laboratorul DSP s-au efectuat 8.541 de analize în cadrul activității de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale.
În cadrul supravegherii epidemiologice a bolilor transmisibile prevenibile prin vaccinare, au fost administrate 177 de doze de vaccin antihepatită B (în cadrul accidentelor post-expunere la produse biologice, contacți cazuri hepatită virală B), precum și 273 de doze de vaccin anti-HAV tip A. S-au derulat 93 de acțiuni de supraveghere epidemiologică și un studiu privind infecția cu virusul hepatitei B la gravide.
În cadrul Programului de prevenire, supraveghere și control al tuberculozei, ce are ca
obiectiv reducerea prevalenței și mortalității prin tuberculoză, în colaborare cu coordonatorul tehnic județean, s-au achiziționat materiale și substanțe dezinfectante, s-au distribuit pliante și materiale care s-au folosit în campaniile de informare. De asemenea, s-a intervenit în două focare de TBC, unul de colectivitate și unul familial, prin coordonarea anchetei epidemiologice, distribuire de substanțe dezinfectante, măsuri de educație pentru sănătate.






