Măsură

Hartă a zonelor de risc pentru tăierile ilegale de pădure

Daniel Coroamă, noul șef al ITRSV Suceava
Daniel Coroamă, noul șef al ITRSV Suceava

Lupta contra tăierilor ilegale de pădure se dă din ce în ce mai mult cu mijloace moderne. După introducerea controlului transporturilor de material lemnos din pădure până la procesatori, prin intermediul tabletelor și smartphone-urilor conectate la internet, prin care trebuie raportat orice transport de peste 3 mc într-un sistem unic național, acum se lucrează la un sistem prin care zonele cu probleme vor putea fi ușor identificate prin GPS.
Mai exact, angajații Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Suceava, care răspund de controlul celor mai mari suprafețe împădurite din țară, lucrează la o hartă a zonelor de risc pentru tăierile ilegale de pădure. Numai că aceasta nu este doar una desenată pe hârtie, pe care se fac apoi cerculețe roșii cu pixul, ci o hartă modernă, pe computer, realizată în coordonate GIS (Geographic Information System), care asociază un sistem de coordonate geografice matricei de pixeli sau vectorilor utilizați.
Astfel, unui obiect de pe hartă îi este asociată o poziție unică, corespunzătoare poziției geografice din lumea reală.
De exemplu, datorită acestui sistem de georeferențiere, un GPS poate indica poziția exactă a autovehiculului pe o hartă rutieră.
„În funcție de constatările efectuate cu ocazia controalelor silvice, ITRSV Suceava actualizează periodic zonele din județul Suceava cu infracționalitatea silvică cea mai ridicată, astfel încât programarea controalelor să reducă cât mai mult riscul apariției unor tăieri ilegale de arbori de amploare”, a declarat șeful ITRSV Suceava, Daniel Coroamă.
Printre criteriile luate în calcul la stabilirea zonelor de risc de tăieri ilegale de pădure se află numărul de reclamații și sesizări referitoare la ilegalități, numărul de proprietari, mărimea proprietăților, problemele sociale din zonă, existența unor suprafețe de pădure neadministrate de ocoale silvice, dar mai ales numărul de amenzi și sancțiuni aplicate și volumele de tăieri ilegale constatate de-a lungul unei perioade mai mari de timp.
O astfel de hartă se va dovedi extrem de utilă în momentul în care se va pune în aplicare un alt proiect al Ministerului Mediului, cel de înființare a unui „SMURD al pădurii”, un sistem de intervenție rapidă, după modelul 112.

Recomandări

Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, lăsat fără un Mercedes GLE și 60.000 de euro în urma unor percheziții

Ilegalități cu privire la proveniența a aproape 800 metri cubi de masă lemnoasă, depistate de Garda Forestieră Suceava

34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026
34 de puncte de prelucrare și depozitare a lemnului au fost verificate de Garda Forestieră Suceava în februarie 2026

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Premieră în lumea afaceriștilor ilegali cu lemn: Patronul Pensiunii Codrii Bucovinei și un angajat, reținuți și propuși pentru arestare pe 30 de zile