Tenismanul Victor Hănescu a declarat, vineri, că își dorește ca până la sfârșitul anului să ajungă între primii 80 de jucători ai lumii, el ocupând în acest moment locul 102 ATP.
„M-au bucurat mult rezultatele din ultima vreme și ascensiunea mea până pe locul 102. Îmi doresc foarte mult să revin printre cei mai buni jucători din lume și vreau să profit de acest moment al carierei mele. Până la sfârșitul anului aș vrea să ajung undeva în jurul locului 80 în clasamentul ATP, pentru a putea începe anul 2013 cu turnee mari”, a spus Hănescu.
Victor Hănescu a asistat la începutul săptămânii la meciurile competiției de juniori Trofeul Victor Hănescu, care a ajuns la cea de-a șasea ediție. „Mă bucur să pot sprijini copiii și juniorii care visează să facă performanță în tenis, și așa a venit ideea acestei competiții, pe care am pus-o la punct împreună cu domnul Ioan Cozma, director general Dr.Oetker România, sponsor oficial al evenimentului”, a completat Hănescu.
Referitor la absența sa din echipa de Cupa Davis a României, Hănescu a precizat că aceasta este cauzată de suprafața de joc. „Momentan, turneele pe care le joc eu se desfășoară pe zgură, iar Federația a decis ca meciul să se joace în sală, pe o suprafață rapidă, ceea ce nu are legătură cu planurile mele de acum. Sunt convins ca în lipsa mea tinerii colegi vor câștiga meciul România-Finlanda. Îmi doresc să revin la echipă în forma maximă posibilă, iar din luna octombrie voi aborda și turnee din seria ATP 250”, a adăugat Hănescu.
Trofeul Victor Hănescu este o competiție de tenis pentru juniorii cu vârste între 10 și 14 ani și a ajuns la cea de a VI-a ediție. Câștigătorii pe categoriile de vârstă au fost Horia Herciu și Denisa Pleșa, la 10 ani, Theodor Foia și Andreea Prisăcariu, la 12 ani, Bogdan Negru și Roberta Cerbu, la 14 ani.