– Echipa locală de handbal, CS Universitatea Bucovina Suceava a obținut cea de-a noua victorie, din tot atîtea meciuri disputate, pe terenul celor de la Nitramonia Făgăraș, scor 33 – 27(20 – 18)
Aflați pe primul loc al clasamentului cu maxim de puncte, tinerii handbaliștii suceveni au avut ieri, în etapa cu numărul nouă a Seriei Est din Divizia A, un nou test în drumul către promovarea în primul eșalon. Elevii antrenorilor Petru Ghervan și Florin Leuciuc au evoluat în deplasare, pe terenul ocupantei locului șase, CSM Nitramonia Ena Făgăraș. Deși începutul de meci a fost unul echilibrat, gazdele încercînd să impresioneze asistența prin dăruire și sacrificiu în teren, sucevenii s-au instalat la conducerea jocului, conducînd mai tot timpul pe tabelă, astfel că la pauză au intrat la vestiare cu un avantaj de două goluri, scor 20 – 18. În partea a doua a jocului, universitarii suceveni au reușit un joc mult mai bun în apărare, surprinzîndu-și adversarii cu contraatacuri precise. În final, echipa antrenorului Petru Ghervan s-a impus la șase goluri, scor 33 – 27, obținînd două puncte foarte importante. „A fost un meci dificil, dar acum ne gîndim la cea de a doua competiție unde vom lua startul. În Cupa României vom evolua cel mai probabil în compania celor de la Dinamo, prilej cu care iubitorii handbalului din Suceava au ocazia să vadă la lucru o echipă de Liga Campionilor”, a declarat după meci, antrenorul Petru Ghervan. În această partidă, pentru suceveni au reușit să marcheze Gavriloaia(6 goluri), Mitrea(7), Juravle(2), Tcaciuc(2), Chiruț(5), Zvanciuc(2), Dospinescu(8) și Hatneanu(1). În afara marcatorilor, în teren au mai jucat portarii Nicolaevici și Sardaru, cît și jucătorii Mihai Cezar și Ismail. În etapa următoare echipa locală va evolua la Adjud, iar în ultimul meci din tur, pe 17 noiembrie de la orele 17.00 va juca acasă în compania celor de la Universitatea Pitești.