Handbaliștii de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, care au câștigat recent medalia de argint la Campionatul European din Portugalia, au fost premiați în cursul zilei de joi la instituția de învățământ suceveană, într-un cadru festiv.
Handbaliștii conduși de Petru Ghervan, Iulian Andrei, Bogdan Șoldănescu și Răzvan Gavriloaia au primit 40.000 de lei din partea Universității „Ștefan cel Mare”.
„Este un rezultat cu care ne mândrim, cea mai bună performanță realizată de o echipă românească la Campionatul European Universitar. Această medalie de argint vine în completarea titlurilor naționale de tineret, juniori I, juniori III și juniori IV-a cucerite de sportivii clubului nostru doar vara aceasta. Pare o obișnuință să câștigăm atâtea titluri, dar în spatele lor stă efortul unui întreg sistem, care pleacă de la selecție. Aceste rezultate nu ar fi fost posibile fără sprijinul Primăriei și al Consiliului Județean, împreună cu care am construit un cadru propice performanței”, a precizat rectorul Mihai Dimian.
Petru Ghervan a mulțumit la rândul său Primăriei și Consiliului Județean pentru susținere, apreciind că sportul nu poate exista fără finanțare.
„E dureros ce se întâmplă în alte județe, multe echipe au început să dispară. Dincolo de performanțe și de medaliile pe care le-am cucerit rămâne componenta socială a acestei activității. Tinerii noștri sportivi sunt exemple de conduită pentru copiii care visează să le calce pe urme. Sperăm ca publicul care ne susține să devină și mai numeros în noua sală polivalentă care urmează să fie dată în folosință”, a declarat Petru Ghervan.
Răzvan Gavriloaia, care s-a retras recent din postura de jucător profesionist de handbal la vârsta de 42 de ani, a fost unul dintre cei doi antrenori ai echipei USV la Campionatul European Universitar din Portugalia, alături de Bogdan Șoldănescu.
„Am simțit că puteam și meritam mai mult, poate am avut și ghinion, dar trebuie să ne învățăm lecția, iar pe viitor să devenim mai puternici”, a declarat Răzvan Gavriloaia.
La premierea handbaliștilor de la USV a fost prezent și Cezar Ioja, administratorul public al județului Suceava: „Am tot respectul pentru dumneavoastră, pentru că ați reușit să formați un colectiv de profesioniști, care reprezintă exemple pentru tinerii din ziua de astăzi. Ne bucurăm că Consiliul Județean Suceava este partener într-un asemenea proiect și vă asigurăm de sprijinul nostru începând din acest an și în viitor. Sunt convins că împreună vom reuși să depășim aceste performanțe, atât pe plan intern, cât și internațional.”
Echipa USV a pierdut dramatic finala Campionatului European Universitar de la Covilha (Portugalia), fiind învinsă cu 46-45, după două reprize suplimentare de prelungiri, de Universitatea „Coasta de Azur” Nice (Franța).
În faza grupelor, formația antrenată de Răzvan Gavriloaia și Bogdan Șoldănescu a câștigat cu 37-31 în fața Universității din Maia (Portugalia) și cu 43-34 împotriva Universității din Zagreb (Croația), în sferturile de finală a trecut cu 40-35 de Universitatea din Minho (Portugalia), iar în semifinale a învins Universitatea din Zagreb (Croația) cu 35-21.
Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a mizat la competiția din Portugalia pe jucătorii Dragoș Podovei, Florin Sîrghie, Sorin Grigore, Cosmin Lupu, Claudiu Lazurcă, Botond Balazs, Bogdan Niculaie, Codrin Radu, Eduard Iordachi, Alexandru Bologa, Alexandru Focșăneanu, Andrei Bruj, Alexandru Reuț și Robert Alupoaiei. Staff: Iulian Andrei – șef delegație, Răzvan Gavriloaia – antrenor principal, Bogdan Șoldănescu – antrenor secund, Octavian Andreica – kinetoterapeut.
Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava are în palmares patru titluri de campioană europeană universitară la handbal masculin, obținute în 2017 la Malaga (Spania), în 2022 la Lodz (Polonia), în 2023 la Podgorica (Muntenegru) și în 2024 la Debrecen (Ungaria). De asemenea, în 2018, sucevenii s-au clasat pe locul al treilea, la Coimbra, în Portugalia.