Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, după victoria în trei seturi obținută în fața sportivei germane Annika Beck, locul 53 mondial, că primul meci al anului este întotdeauna dificil.
„A fost primul meci al anului, ceea ce este întotdeauna dificil. După primul set, am știut că trebuie să fiu mai agresivă, să lovesc mingile și să deschid terenul mai mult și cred că am făcut-o bine. Am încercat să lupt pentru fiecare punct și să câștig meciul. Sunt fericită că m-am calificat în turul secund”, a declarat Halep, informează site-ul oficial al WTA.
Românca a transmis un mesaj și prin intermediul contului său de Facebook, urând fanilor săi un an bun: „Știu că cei mai mulți dintre voi începeți astăzi munca în noul an, la fel ca și mine. Azi am avut primul meci din 2015. După o vacanță frumoasă, ne-am încărcat bateriile și suntem pregătiți să o luăm de la capăt, odihniți și cu încredere. În 2015, vă doresc sănătate multă și putere de muncă!”
În primul meci din 2015, Simona Halep a învins-o, luni, în primul tur al turneului de la Shenzhen, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-3, pe Annika Beck. Meciul a durat o oră și 53 de minute. Simona Halep și-a asigurat prin această calificare un premiu de 4.928 de dolari și 30 de puncte WTA.
În runda următoare, românca o va întâlni pe Natalia Vikhlyantseva, jucătoare rusă de 17 ani, aflată pe locul 584 WTA, beneficiară a unui wild card, care a trecut în prima manșă de germana Anna-Lena Friedsam, locul 93 WTA, scor 2-6, 6-3, 6-3.