Hai, lăsați…

Pe lumea asta există probabil două categorii de oameni pentru care masochismul este o a doua natură, dar cărora, oricâte defecte le-am găsi, nu putem să nu observăm că au și o calitate dusă la extrem: optimismul. E vorba, ați ghicit, de suporterii lui Dinamo București și de cei ai lui Real Madrid. Deși m-a ferit Dumnezeu să țin cu Dinamo, de vreo jumătate de secol sufăr pe partea aialaltă, ca fan al lui Real. Săptămâna trecută, dacă vă amintiți, tot aici scriam că noi, Real adică, am câștigat deja titlul încă din etapa a doua, din moment ce Barcelona făcuse un amărât de egal în deplasare, la San Sebastian, cu Real Sociedad. Dar în final ziceam, totuși, că nici Real nu-i mai fraieră, în sensul că s-ar putea să o comită și ea, și că suntem campioni… cel puțin pentru o etapă. Așa a și fost. Barca a făcut 8-0 cu niște împiedicați în timp ce Real a luat-o cu 1-0 de la colosala, uluitoarea, fenomenala… Levante!! N-o fi ea chiar Alcorcon (aia care ne-a tras-o cu 5-1 în Cupa Regelui acum doi ani) da’ orișicât… Știți ce-i lipsește Real-ului pentru a nu fi mai brează decât Dinamo? Un Borcea care să ne roage să o lăsăm să se pregătească pentru Liga Campionilor! Așa că dacă printre dv. se află vreunii care vor să facă mișto, lăsați, că sunt antrenat la chestia asta. În cu totul altă ordine de idei, la sfârșitul săptămânii a avut loc un nou episod din circul care (pentru noi) îl constituie eternele meciuri de baraj în Cupa Davis, cea în care am jucat de două ori în finală, în anii ’70, în formula Năstase – Țiriac. A urmat o cădere progresivă, mai întâi cu rezultate contradictorii, cu promovări și retrogradări în / din grupa de elită (cât timp au evoluat Pavel, apoi Hănescu), iar acum, când nici ăștia nu mai joacă, a început prăpădul. Nu e cazul să acuzăm. Nici măcar pe Hănescu, care a refuzat pur și simplu să joace. Cu el, care în tot anul ăsta n-a trecut decât o dată de turul 1, crede cineva că i-am fi bătut pe cehi? Sau dacă Tecău n-ar fi avut (sau mimat?) durerea aia, fix în c…ot, le-am fi furat calificarea? Aducând în echipă jucătorii noștri de pe locurile 192 și 314 (sau pe-acolo…), adică pe cel mai bine clasați, evident că mai mult de atât nu se putea. Ca și la fotbal, vor mai trece ani buni până să revenim pe poziții bune în clasamente. Dacă vom mai reveni…