Fostul internațional Gheorghe Hagi a declarat, într-un comunicat remis, joi, agenției MEDIAFAX, că nu intenționează să candideze la postul de președinte al Federației Române de Fotbal (FRF), precizând că în acest moment își dedică „toată energia” școlii sale de fotbal și clubului Viitorul Constanța.
Cotidianul ProSport a scris, miercuri, că președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, strânge semnături pentru a convoca Adunarea Generală a FRF, în cadrul căreia să se voteze schimbarea din funcție a președintelui Mircea Sandu.
Condescu a afirmat că Hagi este contracandidatul ideal pentru actualul șef al FRF. „(Hagi – n.r.) este un om corect, cu o mentalitate modernă. Ar aduce cu siguranță un suflu nou în fotbal. Asta ar fi adevărata schimbare. Îl voi căuta, mă voi întâlni cu el și sper să îl conving”, a declarat Condescu, pentru ProSport.
Hagi a ținut să le mulțumească celor care s-au gândit la el pentru șefia federației, dar a precizat că nu dorește să-și depună candidatura.
„Doresc să îi anunț pe toți cei interesați că nu am nici o intenție să candidez la postul de președinte al Federației Române de Fotbal și nu am avut-o niciodată!”, se arată în comunicatul lui Hagi.