Hagi, întîmpinat de 5.000 de timișoreni la primul antrenament de la Poli



Olăroiu s-a despărţit cu lacrimi în ochi de la Poli
Olăroiu s-a despărţit cu lacrimi în ochi de la Poli

Aproximativ 5000 de spectatori au asistat, marți seară, la primul antrenament condus de Gheorghe Hagi la noua sa echipă, Poli Timișoara, tehnicianul declarând la final că se aștepta la o astfel de primire. Primul antrenament condus de Hagi la Poli Timișoara a durat aproximativ o oră, jucătorii Viorel Moldovan, Ovidiu Petre și Gabriel Cânu părăsind mai devreme ședința de pregătire, din cauza unor probleme medicale mai vechi.
La finalul ședinței de pregătire, numele lui Hagi a fost scandat de spectatori. După antrenament, Hagi a declarat că speră să-i răsplătească pe suporteri pentru primirea făcută cu rezultate cât mai bune. „A fost frumos, plăcut, așa cum mă așteptam. Într-adevăr, n-ai cum să fii decât bucuros când vezi atâta lume la un antrenament în România. În Timișoara, lumea iubește fotbalul și sperăm ca și noi să-i întoarcem această iubire cât se poate de repede, prin rezultate”, a spus Hagi, care a adăugat că a fost puțin emoționat, deoarece a revenit după 15 ani la Timișoara.
Referitor la șansele echipei Poli Timișoara de a câștiga titlul, Hagi a spus: „Când vorbim de titlu trebuie să fim realiști. Chiar dacă în fața dumneavoastră sunt eu și imediat asociem cu victoria, lucrurile nu sunt chiar așa de simple, trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Avem șansa noastră, dar suntem la nouă puncte și cu încă două adversare în fața noastră. Noi trebuie să mergem foarte bine, excepțional. Lotul e bun, încredere avem. Trebuie să avem grijă ce facem în cupă, aici suntem mult mai aproape de trofeu, decât în campionat, în momentul de față”. Gheorghe Hagi a menționat că își va aduce familia la Timișoara, deoarece întotdeauna i-a fost alături. „Soția mea va fi, în mod sigur, lângă mine”, a spus Hagi.
– Viorel Moldovan: “La Poli Timișoara începe o nouă eră, era Hagi”
Atacantul Viorel Moldovan a declarat, marți, după primul antrenament condus de Gheorghe Hagi la Poli Timișoara, că urmează „o nouă eră, era Hagi” și că jucătorii trebuie să fie alături de noul antrenor al echipei. „Viața merge înainte, cu Oli, fără Oli, cu Moldovan, fără Moldovan… Acum totul este de domeniul trecutului”, a declarat Viorel Moldovan la finalul ședinței de pregătire desfășurate pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
La ședința de pregătire condusă de Gheorghe Hagi a asistat și internaționalul român Paul Codrea, timișorean de origine, care se află într-o scurtă vizită în țară. La finalul antrenamentului, Codrea a urcat în vestiarul antrenorilor, unde a discutat, câteva minute, cu Hagi, Gabi Balint și Iosif Rotariu. „Am rămas foarte surprins de schimbările de la Poli, dar surprins în bine. Cred că s-a făcut această schimbare pentru binele echipei și cred că Hagi este un antrenor foarte bun. Și ca imagine este un lucru important, dar, în primul rând, cred că au făcut lucrul acesta pentru antrenorul care este Gică Hagi. Când m-am îndreptat spre stadion, am avut senzația că vin la un meci, atât de multă lume este aici…”, a spus jucătorul formației Palermo. Referitor la situația sa la echipa de club, Codrea a spus: „Situația mea este normală, este destul de bună, nu e extraordinară, dar nici rea. O să vedem din iarnă. Ar putea reprezinta și Poli o variantă pentru mine, dar deocamdată s-a întâmplat totul foarte repede. Venirea mea a coincis cu venirea lui Hagi, dar totul este întâmplător. Știu că se vor face acum asocieri, dar, deocamdată n-a fost nici o discuție, doar salutări și atâta tot”.