Guvernul intenționează să blocheze ocuparea posturilor vacante din instituțiile publice atât pentru 2010, dar și pentru 2001, până la finele anului viitor urmând să fie interzise și achiziționarea, preluarea în leasing sau închirierea de autoturisme, mobilier și aparatură birotică în administrație.
Menținerea interdicțiilor este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență privind mai multe măsuri în domeniul bugetar.
Proiectul de ordonanță, obținut de MEDIAFAX, stabilește că prevederile articolelor 21, 22, 24 și 26 din OU 34/2009 privind rectificarea bugetară pe 2009 și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale rămân în vigoare până la data de 31 decembrie 2011.
Prin OU 34/2009, Guvernul a decis, la articolul 22, să suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administrație. Restricția se aplică, conform articolului 21, autorităților și instituțiilor publice finanțate integral de la buget, din venituri proprii și subventii bugetare sau integral din venituri proprii.
Prin excepție, ordonatorii principali de credite, în cazuri temeinic justificate, pot aproba ocuparea a cel mult 15% din totalul posturilor devenite vacante, dar numai în condițiile încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget.
Prin OU 34/2009, Guvernul a mai decis, la articolul 24, să interzică tuturor instituțiilor publice să mai achiziționeze, preia în leasing sau închirieze autoturisme, mobilier și aparatură birotică, pentru a limita cheltuielile.
Sunt exceptate numai autoritățile și instituțiile publice nou-înființate, dar numai în primul an de funcționare și dacă nu rezultă din restructurarea și/sau reorganizarea altor instituții publice deja existente, achizițiile pentru realizarea proiectelor finanțate din împrumuturi, fonduri externe nerambursabile și de cofinanțare, sume obținute din donații și sponsorizări, precum și obiectivele de investiții cu termen de punere în funcțiune dupa data intrării în vigoare a ordonanței, cu condiția ca în devizul general al lucrării să fi fost prevăzute ca prima dotare.
O altă măsură introdusă prin OU 34/2009, la articolul 26, și pe care Guvernul intenționează să o mențină până la sfârșitul anului viitor obligă la utilizarea taxei pe valoarea adăugată dedusă la realizarea obiectivelor proprii de investiții finanțate din buget numai pentru plăți aferente aceluiași obiectiv de investiții.