Premierul Victor Ponta a anunțat, luni, că, la propunerea ALDE, coaliția de guvernare va decide aplicarea de la 1 ianuarie 2016 a unor măsuri din Codul fiscal care fuseseră amânate inițial pentru o pentru o perioadă de timp, precum reducerea impozitului pe dividende de la 16 la 5 la sută, informează Mediafax.”Eu, știți că sprijin și este o inițiativă categoric mai degrabă în partea liberală a programului de guvernare, însă, cu siguranță, și PSD și UNPR sunt de acord cu acest lucru, ca acele măsuri din Codul fiscal care au fost amânate un an de zile, la cererea PNL, (…) putem, cu siguranță, în baza rezultatelor acestui an, să aplicăm anticipat câteva dintre măsuri și aici este vorba de reducerea impozitului pe dividente de la 16 la 5 la sută, plafonarea la cinci salarii medii (a contribuțiilor de asigurări de sănătate n.r.), așa cum era normal în momentul în care s-a schimbat regimul PFA și de asemenea, o măsură dublă la microîntreprinderi creșterea plafonului de la 65 de mii de euro la o sută de mii de euro, dar în același timp obligația de a avea cel puțin un angajat, în felul acesta un angajat care cotizează la bugetul de asigurări sociale”, a declarat premierul Victor Ponta la întâlnirea cu liderii ALDE Călin Popescu-Tăriceanu și Daniel Constantin.





