Guvernul va negocia cu FMI și CE neimpozitarea profitului reinvestit, deși este constrâns de deficit



Guvernul va negocia cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană neimpozitarea profitului reinvestit, deși este constrâns de limitele deficitului bugetar stabilite în discuțiile cu cele două instituții, a declarat, luni, premierul Emil Boc.
„Știm că sunt unele lucruri scadente și pe care trebuie să le realizăm, de exemplu neimpozitarea profitului reinvestit. Dorim să discutăm acest aspect atât cu CE, cât și cu FMI, pentru a putea implemnta și această măsură. Trebuie găsit un echilibru și trebuie găsită acceptarea celor două foruri importante cu care suntem în parteneriat pentru deficitul bugetar”, a spus Boc, la un seminar pe teme economice organizat de KPMG.
El a amintit că Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană au impus României, inclusiv prin acordul de împrumut, să respecte anumite limite ale deficitului bugetar.
„Din nefericire, avem triple constrângeri: avem o constrângere legată de procedura deficitului excesiv declanșată împotriva României, a doua situație este dată de cadrul macroeconomic negociat cu Comisia Europeană și Fondul Monetar, de a rămâne în acest deficit de 4,6%, iar în al treilea rând avem povara crizei economice care ne obligă să asigurăm dezvoltarea economică a țării. Dar când dorești să apeși cel mai tare pe accelerație, te uiți și vezi că nu poți ieși din niște deficite pe care le ai ca și constrângere și din partea UE, și din partea FMI”, a afirmat premierul.
Ministrul pentru IMM, Constantin Niță, a anunțat, în urmă cu aproximativ o lună, că măsuri precum capitalizarea CEC și a Eximbank și neimpozitarea profitului reinvestit vor fi realizate în a doua parte a anului, deși au fost anunțate pentru primul semestru.
În programul de convergență transmis de Guvern către Comisia Europeană, neimpozitarea profitului reinvestit este prezentată la modul general, fără o dată de intrare în vigoare și fără un impact bugetar, după ce în varianta de proiect elaborată anterior această facilitate era indicată ca urmând să fie aplicată din 2010 și doar pentru anumite activități.