Guvernul transferă fonduri pentru eliberarea de medicamente în farmacii și salariile din sănătate



Guvernul va transfera, marți, fonduri de peste două miliarde lei pentru eliberarea de medicamente în farmacii și va asigura și banii aferenți achitării drepturilor salariale din sistemul de sănătate, în sumă de 3,2 miliarde lei, a anunțat, sâmbătă, premierul Emil Boc.
Guvernul a autorizat recent Casa Națională de Asigurări de Sănătate și casele județene să contracteze suplimentar în acest an servicii medicale și medicamente în limita a 2,8 miliarde lei, termenul de achitare a acestora fiind extins cu până la 180 zile, astfel încât plățile să poată fi efectuate în 2010.
Sâmbătă, premierul a anunțat că, din totalul acestei sume, două miliarde lei vor fi alocate pentru eliberarea de medicamente în farmacii, 625 milioane lei pentru medicamente și materiale sanitare în spitale, 30 milioane lei pentru decontarea serviciilor de ambulanță, 55 milioane lei pentru serviciile pestate de medicii de familie, 60 milioane lei pentru dializă și 30 milioane lei pentru servicii paraclinice.
Alte 3,3 miliarde lei vor fi alocate pentru achitarea drepturilor salariale în sistem.
Șeful Guvernului a arătat că fondurile vor fi alocate începând cu ziua de marți și a apreciat că, astfel, criza din sistem a fost depășită.