Guvernul și COTAR încheie un protocol, transportatorii renunță la protestele din această săptămână



Reprezentanții Executivului și cei ai Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați au semnat, marți, la Guvern, un protocol pentru rezolvarea revendicărilor organizației, transportatorii anunțând, după semnarea documentului, că renunță la protestele programate pentru această săptămână.
„Înțelegând că primul-ministru nu a fost anunțat de toate problemele noastre, este normal să dăm o șansă Guvernului și vom amâna protestele pentru o săptămână sau două”, a spus președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), Vasile Ștefănescu.
El l-a acuzat totodată pe secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Eusebiu Pistru că nu i-a informat nici pe șeful Guvernului și nici pe ministrul Transporturilor despre problemele lor reale, afirmând că îl consideră pe acesta ca fiind vinovat pentru situația creată.
Protocolul încheiat la Guvern prevede ca, în termen de o săptămână, să fie adoptată ordonanța de urgență pentru combaterea pirateriei în transportul rutier de persoane, precum și un calendar de adoptare a unei legi unice în domeniul transporturilor.
Prima formă a ordonanței va fi finalizată până vineri, urmând ca actul să fie adoptat în ședința de săptămâna viitoare a Guvernului.
Cele două părți au convenit totodată să continue discuțiile pentru rezolvarea celorlalte revendicări ale transportatorilor.
Premierul Emil Boc a participat, marți, la negocierile dintre Ministerul Transporturilor și liderii Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR), iar la finalul discuțiilor a anunțat că a convocat la Guvern, la ora 14.00, secretari de stat din ministerele Internelor și Justiției, pentru a redacta o ordonanță de urgență de combatere a „pirateriei” în transportul de persoane.
Șeful Guvernului a afirmat că speră ca transportatorii să renunțe astfel la proteste.
Președintele COTAR, Vasile Ștefănescu, a declarat la rândul său că premierul Emil Boc a invitat și conducerea patronatului, la ora 14:00, la Guvern, pentru încheierea unui protocol privind revendicările confederației, respectiv legea unică a transportatorilor și un act normativ care să amendeze pirateria.
„Dacă protocolul nu se va încheia, noi nu vom renunța la protest. Concret, vrem în protocol legea unică a transporturilor și un ordin de ministru sau o ordonanță de urgență care să amendeze pirateria”, a afirmat președintele confederației.
În discuția de la Guvern, premierul i-a asigurat pe transportatori că textul ordonanței de combatere a pirateriei în transportul rutier de persoane va fi redactat de Guvern împreună cu patronatul din sector, iar Codul Rutier va fi modificat în Parlament.
Liderii Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România au anunțat anterior că peste 11.000 de transportatori vor protesta, miercuri și joi, între orele 10:00 și 15:00, în fața sediului Executivului, solicitând o hotărâre de guvern pentru amendarea firmelor de transport neautorizate, prelungirea autorizațiilor până în 2016 și o lege unică a transporturilor.