Guvernul român va oferi studenților moldoveni burse de studiu valabile pentru un an, suplimentar sistemului de burse existent, a anunțat premierul Victor Ponta, aflat la Chișinău, informează Mediafax.El a precizat că aceste burse vor fi introduse din 2014 și vor veni în sprijinul studenților moldoveni care vor să învețe în România pe parcursul a unui singur an.Premierul Victor Ponta se află, vineri, în Republica Moldova, la Chișinău, pentru o vizită oficială în care se întâlnește cu președintele, cu prim-ministrul și cu președintele Parlamentului moldovean, el participând și la deschiderea Forumului Moldo-Român privind educația.Reprezentanții celor două guverne au semnat două memorandumuri privind semnarea unui program de cooperare între ministerele Educației din cele două țări, respectiv semnarea unui acord între cele două guverne de ajutor reciproc în caz de urgențe medicale.