Guvernul retrage garanții de 220-280 mil.euro de la 7 bănci care nu au acordat credite la Prima Casă



Guvernul va retrage garanții de 220-280 milioane euro de la șapte bănci care nu au acordat niciun credit sau au aprobat foarte puține dosare pentru cumpărarea de locuințe prin programul Prima Casă, sumele urmând să fie redistribuite către alte bănci care au aprobat un număr mai mare de cereri.
„Le vom lua acestor bănci sumele alocate și le vom redistribui către alte bănci care s-au mișcat mai bine. Sunt trei bănci care nu au acordat niciun euro și alte patru bănci care au consumat între 0,1 și 3% din fondurile rezervate”, a declarat președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, Aurel Șaramet, la finalul discuției cu premierul Emil Boc.
Surse oficiale au declarat că pe lista băncilor cu rezultate slabe în acordarea de credite prin programul „Prima Casă” și cărora le vor fi retrase fondurile se află Emporiki, Intesa, Credit Europe, Bancpost, Piraeus și CEC.
Cele mai multe dosare de creditare au fost încheiate de BRD, BCR, Raiffeisen, Banca Transilvania și Volksbank, acestea urmând să beneficieze de fonduri suplimentare.
Fondul de Garantare a Creditelor IMM a aprobat până în prezent un număr de 4.740 dosare depuse pentru contractarea de credite cu garanția statului în vedrea achiziționării unei case, cele mai multe solicitări fiind însă formulate pentru locuințe construite înainte de 1989, a anunțat, vineri, premierul Emil Boc.
Șeful Guvernului a sosit, vineri, la sediul Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM, anunțând că intenționează să verifice modul în care este derulat programul „Prima Casă”, prin care statul garantează creditele imobiliare contractate de persoane fizice.
Discuția nu a durat mai mult de 15 minute.
În urmă cu trei săptămâni, premierul a cerut Fondului de Garantare a Creditelor să soluționeze rapid dosarele restante la „Prima Casă”, prin proceduri care să fie stabilite cu Asociația Română a Băncilor, susținând totodată că este nevoie de o mai mare flexibilitate din partea instituțiilor de credit implicate.
Premierul i-a spus atunci președintelui Fondului de Garantare a Creditelor, Aurel Șaramet, că mail-ul său de la Guvern a fost blocat de numărul mare al plângerilor primite din partea persoanelor care reclamă probleme în programul „Prima Casă” și i-a cerut să stabilească un calendar clar de proceduri.
Programul prin care statul garantează, în anumite condiții, creditele imobiliare contractate de persoanele fizice, în limita unui plafon de garantare de un miliard euro, a fost introdus de Guvern în acest an.
Prin acest program, persoanele pot contracta credite cu un avans de 3.000 de euro pentru o locuință de maximum 60.000 euro, cu o rată a dobânzii EURIBOR (rata solicitată între principalele bănci din zona euro la depozitele pe piața interbancară) la 3 luni plus maxim 4% pe an, la credite în euro, respectiv ROBOR (rata dobânzii la împrumuturi pe piața interbancară românească) plus maxim 2,5 puncte procentuale. Marja include și nivelul total al comisioanelor percepute de finanțator.
În luna septembrie, prețurile garsonierelor și apartamentelor cu două camere s-au apreciat în medie cu 15% față de perioada dinaintea introducerii programului „Prima Casă”.