Guvernul consideră că propunerile legislative ale Parlamentului privind TVA de 5% la alimente și neimpozitarea pensiilor nu sunt în concordanță cu Strategia fiscală transmisă deja Legislativului și așteaptă finalizarea procedurii în cazul acestor proiecte, pentru a stabili dacă trebuie să intervină.
„Propunerile legislative ale Parlamentului nu sunt în concordanță cu Strategia fiscal-bugetară transmisă de Guvern Legislativului. Se așteaptă terminarea procedurii, pentru a se stabili dacă este nevoie ca Guvernul să intervină sau nu”, a declarat, miercuri seara, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Surse oficiale au declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul este pregătit să modifice cele două proiecte de legi prin ordonanță de urgență, așteptându-se deocamdată decizia președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește promulgarea acestor acte.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, un proiect de lege inițiat de parlamentari PSD, PC și PNL prin care TVA scade de la 24% la 5% pentru pâine, carne, lapte, ulei și zahăr.
Tot marți, Camera Deputaților a adoptat o propunere legislativă a deputatului PDL Mircia Giurgiu de modificare a Codului Fiscal, care prevede că „venitul impozabil lunar din pensii se stabilește prin scăderea din venitul din pensii a sumei de 2.000 de lei neimpozabile lunare”.
Pentru ambele proiecte, Camera este forul decizional, iar legile urmează să fie transmise președintelui Traian Băsescu pentru promulgare.