Guvernul a completat atribuțiile Gărzii Financiare și a decis că instituția are dreptul de a lua măsuri asiguratorii prin care să împiedice o firmă debitoare să se sustragă de la plata obligațiilor fiscale prin înstrăinarea bunurilor din patrimoniu, precum și de a stabili impozite bugetare neplătite
Noile atribuții au fost introduse printr-o hotărâre de guvern privind organizarea și funcționarea Gărzii Financiare.
„În prezent, comisarii Gărzii Financiare nu au competența de a lua măsuri asiguratorii când există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori risipească averea, ceea ce îngreunează recuperarea obligațiilor fiscale. În plus, comisarii care descoperă acte de fraudă și evaziune fiscală nu sunt în drept să stabilească impozitele, taxele, contribuțiile și alte sume cuvenite bugetului general consolidat, sustrase de la plată, și nici să sprijine organele fiscale. Aceste lucruri vor fi modificate”, se arată într-un document guvernamental obținut de MEDIAFAX și care însoțește hotărârea aprobată de Guvern.
Actul normativ stabilește că, la constatarea împrejurărilor privind săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală în domeniul financiar-fiscal, organele Gărzii Financiare întocmesc procese-verbale prin care stabilesc implicațiile fiscale ale acestora și dispun instituirea măsurilor asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea.
Măsurile asiguratorii vor fi dispuse conform Codului de procedură fiscală.
La solicitarea procurorului, Garda Financiară poate evalua prejudiciul cauzat aferent operațiunilor verificate, iar actele întocmite pot constitui mijloace de probă.