Variantă

Guvernul ar putea să-și asume răspunderea pe votul uninominal



Premierul Călin Popescu Tăriceanu a declarat, sâmbătă, că ar fi „incorect” ca președintele Traian Băsescu să folosească referendumul pentru votul uninominal ca mijloc de presiune politică și a precizat că legea pe această temă poate fi adoptată și prin asumarea răspunderii de către Guvern.
Prezent la Școala de vară a TNL de la Costinești, Tăriceanu a susținut, răspunzând întrebării unui tânăr liberal, că votul uninominal va permite afirmarea unor persoane noi, exprimându-și speranța că vor fi „cei mai bine dotați politic, și nu cei cu mai mulți bani”.
„S-ar putea ca momentul echilibrului să nu fie atins de la primele alegeri pe votul uninominal. S-ar putea ca la primele alegeri să avem și surprize nu foarte plăcute. În ceea ce privește modul de a face politică, va exista o schimbare profundă după introducerea votului uninominal. Alesul va trebui să meargă singur într-o circumscripție electorală, trebuie întreținută relația cu electoratul. Dar asta îl va face mai preocupat și mai receptiv”, a declarat Tăriceanu.
El a făcut referire și la referendumul anunțat de șeful statului pe tema votului uninominal, subliniind că nu vede „rostul” acestui demers.
„Toate sondajele indică faptul că populația vrea vot uninominal. Astfel nu văd la ce ar mai folosi referendumul. Dacă se dorește a fi un instrument de presiune politică pentru a permite intrarea în jocul alegerilor a celor care nu ar avea cum să intre, spun că este incorect. Cred că este incorect știind și faptul că UE sugerează să nu se suprapună alegerile pentru PE cu o temă de politică internă”, a spus premierul.
De asemenea, el a amintit că Guvernul mai are la dispoziție „un instrument” până la referendum, în cazul în care votul uninominal nu este adoptat în Parlament.
„Până la referendum mai există un instrument pe care îl am la dispoziție și care este asumarea răspunderii în Parlament pe această lege, cu toate că mi-aș dori ca Parlamentul să-și asume funcția de dezbatere și de adoptare. Așadar, asumarea răspunderii este o măsură excepțională, dar dacă se va constata o atitudine duplicitară, există și această soluție”, a spus Tăriceanu.



Recomandări

Senatorul Ioan Stan atenționează că PSD nu va vota bugetul de stat dacă nu vor fi incluse propunerile de măsuri sociale și de investiții

Singura femeie președinte de club de rugby din România înainte de debutul în prima ligă: ”Ne asumăm un parcurs dificil și, inevitabil, momente de presiune”

Ciprian Muscă, președintele ASFOR, și prof. univ. Cătălin Roibu, de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva
Ciprian Muscă, președintele ASFOR și prof.univ. Cătălin Roibu de la USV, observatori independenți la selecția directorului general al RNP-Romsilva

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD