Guvernul anunță că acceptă doar amendamente la legea educației care urmăresc modernizarea sistemului



Guvernul a analizat până în prezent 362 amendamente depuse de parlamentari la proiectul legii educației, dar va lua în considerare numai acele propuneri care urmăresc modernizarea sistemului de învățământ, forma finală a documentului urmând să fie stabilită miercuri, într-o nouă reuniune.
Guvernul s-a reunit, duminică, în ședință, pentru analiza unor amendamente depuse de parlamentari la proiectul legii educației naționale, înainte de angajarea răspunderii.
Au fost analizate în total 362 de amendamente, dintre care 271 depuse la Camera Deputaților și 91 înregistrate la Senat. Dintre cele 362 de amendamente depuse în total de senatori și deputați, 170 aparțin parlamentarilor PSD-PC, 96 parlamentarilor PNL, 53 reprezentanților PDL, 32 parlamentarilor UDMR și 11
au fost inițiate de independenți.
„Amendamentele care urmăresc concepția de modernizare a educației asumată de Guvern vor fi luate în considerare. Guvernul se va reuni într-o nouă ședință miercuri, când va adopta forma finală a Legii Educației Naționale. Până atunci, amendamentele vor fi analizate în continuare de Ministerul Educației după principiile discutate în Guvern, care au la bază Pactul Național pentru Educație”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean.
Proiectul, în forma finală, va fi transmis joi Parlamentului.
Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament, în data de 28 octombrie, pentru proiectul legii educației.
Conducerea Parlamentului a decis ca până luni, 25 octombrie, să fie depuse amendamentele la acest proiect.