Guvernul amână intrarea în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice



Guvernul a aprobat în ședința de joi amânarea intrării în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice până la 1 ianuarie 2018. Subiectul s-a aflat pe ordinea de zi suplimentară a ședinței, scrie Mediafax.”Decizia a fost luată de Executiv având în vedere complexitatea domeniului reglementat prin această lege, precum și punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii în care semnalează faptul că este nevoie de pregătirea riguroasă a capacității administrative a instanțelor chemate să aplice procedurile insolvenței persoanelor fizice. De asemenea, în adresa CSM se menționează și faptul că legislația recent adoptată privind darea în plată oferă soluții alternative pentru ipotezele în care dezechilibre contractuale au dus la pierderea utilității contractului pentru una din părți”, precizează Guvernul României.



Recomandări

Ioan Stan consideră că actualul Guvern Ciolacu și-a respectat promisiunea față de pensionari, majoritatea acestora beneficiind de a doua majorare a pensiilor în 2024

Ioan Stan consideră că actualul Guvern Ciolacu și-a respectat promisiunea față de pensionari, majoritatea acestora beneficiind de a doua majorare a pensiilor în 2024

Dumbrăvenenii plecați în străinătate sunt îndemnați de primarul Ioan Pavăl să se întoarcă acasă: „Actualul Guvern vrea să facă lucruri frumoase pentru oameni, iar România s-a dezvoltat extraordinar”

Dumbrăvenenii plecați în străinătate sunt îndemnați de primarul Ioan Pavăl să se întoarcă acasă: „Actualul Guvern vrea să facă lucruri frumoase pentru oameni, iar România s-a dezvoltat extraordinar”