Guvernul României a suplimentat sumele alocate inițial pentru reconstrucția și reabilitarea caselor afectate de inundații din județul Suceava, a anunțat prefectul Alexandru Băișanu.
El a spus că pentru repararea celor 2.105 case s-a alocat suma de 5,279 milioane de lei, iar pentru reconstrucția și reabilitarea celor 197 de locuințe grav afectate sau distruse suma de 2, 265 milioane de lei. Băișanu solicită tuturor primarilor să facă rectificări de buget la nivelul unităților administrativ teritoriale și să ridice de la Trezoreria Suceava sumele alocate, pentru a le folosi la reabilitarea și reconstrucția caselor.
„În acest moment, primarii din localitățile calamitate dispun de materialele de construcție și banii necesari pentru a se apuca de lucru, astfel încât la 1 decembrie 2008, casele să fie terminate. Guvernul României a demonstrat o dată în plus că își face datoria și este direct interesat de soarta cetățenilor afectați de calamitățile naturale”, a spus prefectul de Suceava.





