Gura lumi-i slobodă Să mănânce lobodă



Greu de spus care-i stare reală a folclorului în România, câtă vreme sunt acceptate drept creații „folclorice” sumedenie de contrafaceri, complet în afara definiției genului, pare-se definitiv uitată! Radioul, televiziunile transmit 24 de ore din 24 „cântece din folclor”, inclusiv din „folclorul nou”, a apărut și compartimentul „Etno” (care, între altele, propune schimbarea totală a instrumentelor tradiționale, prin trecerea de la cele acustice la electroacustice, precum și sonorități din muzica pop), iar fundalul etnografic este copleșit de aiuristice costumații fastuoase inventate de designeri vestimentari – drept pentru care poate ar fi momentul să reamintim ce înseamnă într-adevăr creație folclorică.
Pe scurt, definiția presupune următoarele: caracter (1) tradițional, (2) colectiv, (3) oral, (4) anonim, (5) sincretic. Câte dintre cântecele pe care le ascultă și le aplaudă 49,7% dintre români (sondaj Inscoop Research) îndeplinesc condițiile genului? Singurul respectat întrucâtva – de fapt, mimat – ar fi caracterul mai mult sau mai puțin tradițional al liniei melodice; în rest, nimic! Dar absolut nimic, în cârca „folclorului” fiind silnic instalate tot soiul de confecții, nu numaidecât eșuate artisticește, dar cărora li se cuvine așezarea într-alt raft decât acela în care se lăfăie acum. Cum vine cu caracterul colectiv, câtă vreme textul unei „melodii populare” în circulație pe internet este… semnat de Ghiță Munteanu și Mihăiță Chișu? Ori „Dor de țară”, difuzat cu precizarea… „versuri de Sandu Gabriel Goman”? În cazul primei melodii menționate, dincolo de adevărata enormitate a ignorării caracterului anonim se ascunde încercarea de legitimare a manelei ca proprie… folclorului nostru! Și nu-i vorba doar de ritmica anatoliană, ci mai ales de „creația poetică” în sine: „Au fost și zile senine / bucurie-n viața mea / Tu te-ai bucurat cu mine/ și mi-ai fost alăturea. / Fie viața cum o vrea / am averea cea mai mare / am prietenia ta…” Titlul generic sub care circulă ilicit pe net este nici mai mult nici mai puțin decât „Muzică populară nouă 2019. Cele mai noi melodii populare 2019”.
Ca să nu mai vorbesc despre numeroasele texte pur pornografice, și ele considerate „creație populară”! Halal folclor românesc… nou! Însăși sintagma „folclor nou” ar merita o discuție aparte: a pus-o insistent în circulație, din rațiuni propagandistic-politice, „epoca de aur”, cu făcături de genul „Badea meu e tractorist”. Dacă e să fim sinceri până la capăt, în categoria „folclor nou” oarecum înscrisă în rigorile definiției mai rămâne, azi, poate creația colectivă a peluzei stadioanelor, poate textele, de regulă satirice, puse în circulație nu din gură în gură, ci, deloc… oral, din P.C. în P.C. (cum ar fi, de pildă, balada „Ion Americanul”, reprodusă în această pagină cu alt prilej – de altfel, Legea nr. 26/2008 nu mai vorbește despre oralitate, ci de „transmiterea pe cale informală”).
În rest, versificările textierilor, de multe ori autorul fiind chiar solistul, oscilează între pastișă minoră și involuntară parodie. Nu împărtășesc opinia de-a dreptul jignitoare potrivit căreia preferința pentru cântece populare aparține „unuia și aceluiași public numeros lipsit de pretenții intelectuale”. E-o desconsiderare elitistă, fiindcă nu cred că există român care, indiferent câtă instruire are, să nu vibreze când Maria Tănase, anticipându-l cumva pe Nichita Stănescu („Hai să ne haidem!”), cântă „Haida, haida, de trei ori / Să-ți miroase gura flori”, ori când ascultă „Ciobănaș cu trei turme de miei”, „Mă dusei să trec la Olt”, „Cine-a pus cârciuma-n drum”, sârbele, horele, bătutele, într-adevăr constituente ale tezaurului nostru folcloric.
Interesant este că titlurile mai sus invocate, deși-s înregistrate în volumul-inventar „Patrimoniul cultural imaterial din România”, editat în 2009 de Institutul Memoriei Culturale, pe net figurează sub titulatura „Versuri și creații. Cele mai noi versuri” (altă prostie: cum adică, versurile nu-s creații?). Nu-i român adevărat cel care nu-și iubește istoria, limba și nu în ultimul rând comorile folclorului, numai că-s de neacceptat falsurile unor cântăreți drapați în slujitori ai tradiției. Firește, au dreptul să cânte ce vor și cum vor, „gura lumi-i slobodă / să mănânce lobodă”. Unii izbutesc să intereseze și să încânte, alții nu – doar că prestația lor bine remunerată s-ar cuveni așezată cel mult sub titlul îngăduitor „În dulcele stil folcloric”. Și cam atât.



Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vatra Dornei devine capitala dansului folcloric internațional: Festivalul „Dorna, plai de joc și cântec” reunește ansambluri din întreaga lume