Gura cunoscătorului

Alaltăieri am citit într-un ziar central o declarație a numitului Jean Pădureanu, conform căreia în România mafia pariurilor sportive e cea care „face legea”, în sensul că sunt numeroase meciuri trucate și multe personaje implicate care fac averi considerabile din povestea asta. Pentru cei mai tineri și pentru cei mai slabi de memorie, probabil că ar trebui amintite câteva elemente din biografia mai mult decât interesantă a domnului Pădureanu, poreclit cândva, din motive care mi-au scăpat mereu, „Lordul”. Ei bine, domnu’ Lordu’ justifică acest apelativ doar prin comparație. Nu cu oricine și de oriunde, ci doar cu un număr (destul de mare, e drept) totuși limitat de indivizi a căror activitate se derulează exclusiv în zona fotbalului. Așadar, Pădureanu poate fi luat drept lord doar dacă-l așezi între Borcea, Pinalti, Becali, Hizo, Halagian, Prunea, Sechelariu. Altfel nu iese de „lord” decât, eventual, la mișto. Dar nu asta era ideea, ci faptele de gazon, de capă și șpagă, cu care domnu’ Lordu’ a fost creditat vreme de câteva decenii, fără ca asta să-i fi afectat în vreun fel starea de libertate, cu cele mai ordinare porcării comise pe terenurile de sport din întreaga lume. Fiindcă, fără dubii, nicăieri pe această planetă nu s-a gândit nimeni până la Lordu’ să inventeze ceea ce s-a numit „cooperativa”, alcătuită din vreo 5-6 echipe (în moț cu Bistrița-i natală, alături de Ceahlăul, Bacău, Galați, Pitești, pe lângă care, ocazional, conjunctural, se mai cooptau una sau două) care eliminaseră egalurile dintre ele: acasă la mine bat eu, acasă la tine mă bați tu, am luat câte 3 puncte, pa la domni. Iar ca treaba să fie și mai bună și poporul mulțumit că vede goluri multe, scorurile erau de 4-3, 5-2. Retrogradau proștii care mai făceau câte un egal. În a doua jumătate a anilor ’90, pe când Foresta juca în A, iar „cooperativa” se declarase ca autodizolvată (tot în libertate!), circula zvonul că domnu’ Lordu’ se reorientase „profesional”, adică devenise parior. La noi neexistând case de pairuri, cică domnia (sau „lorzia”!?) sa paria în Austria, la „Wettpunkt”. Nu mult: cam câte 100.000 de dolari (trimiși la pungă, model Becali, prin intermediar) la scor exact. Pariorii știu ce-nseamnă asta: cote enorme, la un 3-4 sau 3-3 cota fiind pe la 14. Înmulțiți 100.000 cu 14 și vedeți ce iese. Ceea ce mă face să mă gândesc că domnu’ Lordu’, atunci când vorbește de meciuri trucate în beneficiul caselor de pariuri și al unui număr (redus) de pariori „norocoși”, vorbește în calitate de cunoscător. Nu-i și proverbul ăla: „Gura cunoscătorului adevăr vorbește”?