Materii prime pentru 10 porții:
Gulioare – 3,500 Kg
Ulei – 0,100 l
Orez – 0,150 kg
Pulpă de porc – 0,300 kg
Sare – 0,020 kg
Piper – 0,010 kg
Oua – 3 buc
Pătrunjel verde – 0,050 kg
Sos Chantilly – 1 kg
Ceapă uscată – 0,100 kg
Morcovi sote – 0,500 kg
Operațiuni preliminarii:
Guliile se aleg câte două la porție, se curăță de coajă, se spală, se taie câte un căpăcel la fiecare, se scobesc formându-se niște rondele perfecte din miezul de gulie. Orezul se alege, se spală, se clătește în ulei, se stinge cu apă și se lasă să dea un clocot. Ceapa se curăță, se spală, se taie mărunt și se călește în ulei. Carnea se spală, se șterge, se toaca împreună cu ceapa călită și cu ouăle. Pătrunjelul verde se spală și se toaca mărunt.
Tehnica de preparare:
Carnea tocată se amestecă cu orezul scurs de apă, se condimentează cu sare și piper, după care, cu aceasta compoziție, se umplu gulioarele, se așează deasupra capacele, se pun în tavă și se fierb înăbușite la cuptor. După ce sunt bine pătrunse, se adaugă sosul Chantilly peste ele și se mai lasă 5 minute pentru gratinat.
Modul de prezentare si servire:
Se servește la farfurie câte două bucăți la porție, împreună cu sosul format și rondele de gulioare, iar deasupra pătrunjel verde tocat mărunt și morcovi sote.
Bucătar: Constantin Grigoraș

Reteta zilei este oferita de Continental Hotels
