În Ucraina

Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” Vicovu de Sus, la Festivalul „Mărțișor – 2017” Cernăuți

Evenimentul a avut loc în sala Palatului Academic al Universității Bucovinene de Medicină din Cernăuți
Evenimentul a avut loc în sala Palatului Academic al Universității Bucovinene de Medicină din Cernăuți

La invitația Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus a participat, în data de 5 martie, la tradiționala sărbătoare a primăverii „Mărțișor”, ediția XXII-a.
Evenimentul a avut loc în sala Palatului Academic al Universității Bucovinene de Medicină din Cernăuți,cu participarea colectivelor artistice din trei țări vecine: Ucraina, România și Republica Moldova.
Potrivit reprezentanților grupului din Vicovu de Sus, „cântecele și dansurile noastre strămoșești constituie o mărturie a faptului că românii din Nordul Bucovinei își iubesc graiul și portul, obiceiurile și tradițiile neamului, că sunt uniți și neînvinși. Într-un număr foarte mare, peste așteptările organizatorilor, s-au adunat sute de români din întreaga Bucovină”.
După mesajul de salut și de încurajare rostit deExcelența Sa Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți, au urcat în scenă tinerii de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” cunoscuți publicului din Nordul Bucovinei din numeroasele activități cultural-religioase desfășurate în ultimii ani. Programul artistic a fost conceput special pentru această sărbătoare și a constat în cântece și versuri din folclorul bucovinean.
Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” din cadrul Liceului Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus a luat ființă în anul 2008 la inițiativa prof. Vasile Schipor, cu binecuvântarea și susținerea Mănăstirii Putna, a directorului prof. Angelo Cătălin Bărbuță, din dorința de a promova valorile culturale și tradiționale din zona Bucovinei. Acest grup reprezintă o cinste pentru comunitatea din Vicovu de Sus și oferă un alt mod de trăire a credinței ortodoxe străbune. În ciuda atâtor alte tentații cotidiene, s-a ales folclorul, tradiția ca mijloc de exprimare, de etalare a talentului și creativității tinerilor.

Recomandări

Reuniune istorică a comunității penticostale din Vicovu de Sus, după aproape 50 de ani, în una dintre cele mai mari biserici din Europa

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ