Situație

Grupe aglomerate, pentru a face loc copiilor în grădinițe



Grădinița „Prichindel”, cea mai mare unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit din județ
Grădinița „Prichindel”, cea mai mare unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit din județ

Criza locurilor în grădinițe revine din nou la Suceava, acum când înscrierile sunt în toi. Șeful Inspectoratului Școlar Suceava, Petru Carcalete, a declarat ieri că „situația locurilor în grădinițe este aceeași ca în fiecare an, și anume, nu sunt locuri suficiente pentru toți copiii”.
Cu toate acestea, Carcalete susține că situația va fi rezolvată în așa fel încât toți copiii de vârstă preșcolară să aibă loc la grădiniță. „Nici un copil nu va rămâne pe dinafară, vom face grupele mai numeroase, astfel încât să fie locuri pentru toți”, a mai precizat Carcalete.
Peste 26 de mii de copii din județ sunt de vârstă preșcolară, iar lor le sunt puse la dispoziție 13.600 de locuri în grădinițe, ceea ce înseamnă aproximativ 460 de grupe. Astfel, potrivit acestor date, cuprinderea copiilor de vârstă preșcolară în grădinițele din județ este de peste 95%.
Grădinițele cu program prelungit sunt cele mai solicitate și căutate unități de învățământ preșcolar.
Grădinița „Prichindel” din cartierul Burdujeni este cea mai mare unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit din județ. Peste 300 de copii sunt înscriși în acest an la grădinița menționată, iar pentru anul viitor, directoarea unității, Anișoara Tîrnovanu, a declarat că locurile pentru grupa mică sunt deja ocupate.
„S-au ocupat chiar din prima zi de înscriere, avem deja trei grupe formate, cu 114 copii, însă până la sfârșitul lunii, când se încheie perioada de înscriere, numărul copiilor va fi mai mare”, a spus directoarea Tîrnovanu. Pentru a face loc cât mai multor copii în grupa mică, directoarea Grădiniței „Prichindel” a spus că se vor realiza clase cu câte 30-32 de preșcolari, peste numărul maxim admis.
„Trebuie să rezolvăm situația cererilor pe care le avem. După renovarea spațiului și mansardarea unității am mai câștigat aproximativ 100 de locuri de înscriere, un lucru deosebit de important, întrucât nu mai avem grupe cu câte 40 de copii, ca înainte de renovare”, a mai precizat Anișoara Tîrnovanu.
Deși, în mediul urban, în județ putem vorbi de o criză a locurilor în grădinițe, în unele localități rurale numărul mic al populației de vârstă preșcolară duce la desființarea de grădinițe. Potrivit șefului IȘJ Suceava, Petru Carcalete, din anul școlar viitor sunt propuse pentru desființare 12 unități de învățământ preșcolar din județ. „Deocamdată sunt doar propuneri. Dacă nu vor fi suficienți copii înscriși vom desființa unitățile”, a spus Petru Carcalete.


Situație: Grupe aglomerate, pentru a face loc copiilor în grădinițe
Situație: Grupe aglomerate, pentru a face loc copiilor în grădinițe
Grădinița „Prichindel”, cea mai mare unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit din județ
Grădinița „Prichindel”, cea mai mare unitate de învățământ preșcolar cu program prelungit din județ