De mântuială

Gropile din zona podului de cale ferată de la Ițcani, „rezolvate” cu pietriș



Pietrișul a început să se taseze în doar câteva ore
Pietrișul a început să se taseze în doar câteva ore

Gropile din zona podului de cale ferată de la intrarea în Ițcani, care îngreunau și mai mult traficul foarte aglomerat din zonă, au fost „rezolvate” de angajații Biroului Reparații Străzi al Primăriei Suceava cu o roabă de pietriș care le va ține astupate cel mult câteva zile. Această situație este cu atât mai jenantă cu cât se știa de ceva vreme că circulația de pe Calea Obcinilor spre Gura Humorului, pe sub pasarela Șcheia, va fi închisă o perioadă lungă de timp, iar valorile de trafic din zona Ițcani vor crește considerabil. Gropile, simțite din nou de șoferi în câteva ore În primele două zile de la închiderea circulației pe sub pasarela de la Șcheia, traficul aglomerat din zona căii ferate de la Ițcani era îngreunat și de gropile prin care mașinile aveau de trecut, una chiar sub pod, pe banda de mers de la Suceava spre Rădăuți, și una câțiva metri mai încolo, pe celălalt sens de mers.
În aceste condiții, mașinile care veneau de pe strada Traian Vuia nu puteau circula, sub pod, pe două benzi, una pentru cei care mergeau înainte și una pentru cei care făceau la stânga, spre Șcheia, toți șoferii evitând banda de lângă bordură, unde era groapa.
După ce conducerea Serviciului de Poliție Rutieră Suceava a cerut ca aceste gropi să fie cârpite măcar provizoriu, pentru a se putea circula mai bine pe acea porțiunea de drum, ieri acestea au fost umplute cu pietriș.
„Am pus acest material provizoriu astă-noapte (n.r. în noaptea de joi spre vineri). De săptămâna viitoare aveam în plan începerea lucrărilor de lărgire a drumului de pe strada Traian Vuia, pe porțiunea dinaintea podului, însă, având în vedere aglomerația, s-ar putea să mai amânăm aceste lucrări. Trebuie să venim acolo cu utilaje, e o lucrare destul de mare ”, ne-a declarat Ștefan Vasincu, șeful Biroului Reparații Străzi din cadrul Primăriei Suceava, care nu a putut da vreun răspuns când l-am întrebat de ce nu s-a gândit la o reparație mai trainică a celor două gropi, sau la lărgirea drumului, înainte de închiderea circulației pe sub pasarela de la Șcheia.
Ieri la prânz, la doar câteva ore de la punerea pietrișului, acesta începuse deja să se taseze, iar groapa să fie din nou simțită de șoferi.



De mântuială: Gropile din zona podului de cale ferată de la Ițcani, „rezolvate” cu pietriș
De mântuială: Gropile din zona podului de cale ferată de la Ițcani, „rezolvate” cu pietriș
De mântuială: Gropile din zona podului de cale ferată de la Ițcani, „rezolvate” cu pietriș
De mântuială: Gropile din zona podului de cale ferată de la Ițcani, „rezolvate” cu pietriș
Pietrișul a început să se taseze în doar câteva ore
Pietrișul a început să se taseze în doar câteva ore


Recomandări

Independentul care s-a „luat la trântă” cu partidele, pentru a fi vocea cetățenilor în Consiliul Local Suceava

Adrian Arămescu, independentul care s-a „luat la trântă” cu partidele, pentru a fi vocea cetățenilor în Consiliul Local Suceava
Adrian Arămescu, independentul care s-a „luat la trântă” cu partidele, pentru a fi vocea cetățenilor în Consiliul Local Suceava

Podul provizoriu de peste râul Suceava, de la Verești, a fost închis, dar șoferii trec pe podul -„mamă” fără nici un fel de jenă

Podul provizoriu de peste râul Suceava, care face legătura între Udești și Verești, de pe drumul județean 208D, a fost închis ca urmare a ploilor din ultima perioadă
Podul provizoriu de peste râul Suceava, care face legătura între Udești și Verești, de pe drumul județean 208D, a fost închis ca urmare a ploilor din ultima perioadă