Gropile din oraș, contabilizate de angajații Primăriei Suceava



Gropile din oraș, contabilizate de angajații Primăriei Suceava
Gropile din oraș, contabilizate de angajații Primăriei Suceava

Pentru că în această perioadă a anului nu pot fi executate lucrări de plombare și asfaltare a șoselelor, municipalitatea suceveană a recurs la o altă metodă, aceea de astupare a gropilor din carosabil cu pavele de piatră.
Tocmai de aceea, conducerea Primăriei Suceava a trasat ca sarcină de serviciu unor angajați depistarea gropilor din oraș, evaluarea gravității lor și întocmirea unei liste cu străzile pe care să se intervină cît mai rapid.
La depistarea „zonelor sensibile”, cu multe gropi, a participat și viceprimarul Angela Zarojanu, care a făcut ieri un tur al orașului, cu mașina.
“Din cauza fenomenului de îngheț-dezgheț, frecvent în această iarnă, au apărut foarte multe gropi pe șosele, chiar și arterele principale, dar mai ales pe arterele de legătură.
Prioritatea de lucru pentru luna aceasta a fost stabilită în funcție de importanța străzilor pe care au apărut gropi”, a spus Angela Zarojanu.
În urma contabilizării gropilor din municipiu, a fost stabilită o listă de 23 de străzi, unde au fost depistate gropi care totalizează 360 de metri pătrați.
Cele mai grave situații au fost depistate pe străzile: Al. cel Bun – 12mp, Nicolae Labiș – 10 mp, Bistriței – 10 mp, Plevnei – 30 mp, Aleea Nucului – 25 mp, 22 Decembrie – 30 mp, Narciselor – 20 mp, Prieteniei – 10 mp, Tineretului – 12 mp, Cuza Vodă – 20 mp, Ion Irimescu – 20 mp, Păcii – 30 mp, Calea Unirii (IRIC) – 25 mp, Calea Burdujeni (la intersecția cu Eroilor) – 15 mp, Ștrandului – 30 mp.