– Aspazia Mihalescu are 51 de ani, din care timp de aproape 20 a săpat gropi în cimitirul comunei
– “Mai bine cunosc morții din sat decît pe cei vii din sat, pentru că eu nu mă duc nicăieri, stau ori acasă ori la cimitir”, spune femeia
– “În Italia, dacă nu m-am dus de la început, acum îi tîrziu, și pînă la urmă ce să mai fac acolo, să dorm prin gară la Torino sau cine știe unde?”, este de părere femeia din localitatea care are cîteva mii de cetățeni plecați la muncă în Vest
Dimineață de august la Marginea. O femeie uscățivă, între două vîrste, așează patru jaloane în pămîntul care mustește de apă și după ce măsoară de două ori suprafață marcată, scuipă în palme, ridică hîrlețul de jos și cu un “Doamne-ajută !” murmurat printre buzele arse de soare, începe să sape. După mai bine de o oră, perioadă în care groapa a început deja să se contureze, femeia își strînge uneltele și, cu pași mărunți, părăsește cimitirul, îndreptîndu-se către casă, o gospodărie situată la aproximativ cincizeci de metri de cimitirul din comuna Marginea.
Aspazia Mihalescu este o femeie măruntă și uscățivă, care a împlinit la sfîrșitul lui mai 51 de ani. La prima vedere, ești tentat să crezi că locul cel mai potrivit pentru acest gen de femeie este în fața războiului de țesut. Însă, în momentul în care te privește în ochi, realizezi că lucrurile nu stau tocmai așa. Privirea tăioasă, ușor ironică, te determină să intri în gardă și să uiți că în urmă cu cîteva secunde puteai să juri că face parte din categoria cusătoarelor de carpete sau de ștergare. De aproape douăzeci de ani, Aspazia Mihalescu este groparul din cimitirul comunei Marginea.
“Nu este o rușine să muncești, ci rușine e atunci cînd furi! Iar ceea ce fac, socot eu, nu este ceva nemaipomenit, ceva care trebuie făcut numai de către bărbați, pentru că femeile sînt egale în drepturi cu bărbații. Socrul meu a fost gropar mulți ani și l-am mai ajutat și eu. Apoi, a venit un moment cînd el a îmbătrînit, era slab, și am rămas eu cu astea. Am două fete și un băiat, fetele s-au dus la casa lor, și-s măritate, n-am ce merge la ele să le zic – hai vino și mă ajută!. Sincer, nu-mi este greu, în Italia, dacă nu m-am dus de la început, acum îi tîrziu, și pînă la urmă ce să mai fac acolo, să dorm prin gară la Torino sau cine știe unde? Așa de bine, de rău, aici mă descurc cum pot eu. Am lucrat vreo zece ani la CAP, apoi alți cîțiva atunci cînd s-a făcut Căminul de la noi din Marginea, dar și la Vicov, Arbore, Sucevița, Milișăuți, Volovăț”, spune Aspazia Mihalescu.
– „Îmi ia cam două zile să termin groapa”
Deși inițial a refuzat să vorbească despre munca ei, în cele din urmă femeia a hotărît să mai povestească: ”Groapa se face adîncă de 1,60 m, iar lungimea acesteia este în funcție de lungimea sicriului, dacă acesta are 2 m, eu fac groapa de 2,10 m, totul depinde de lungimea omului din sicriu. Îmi ia cam două zile să termin groapa. Cînd pămîntul e tare folosesc și tîrnăcopul, că doar nu pot să bag IFRON-ul sau WOLA la săpat. De obicei încep lucrul și după ce dau un rînd merg acasă, mă odihnesc, apoi vin mai lucrez ceva vreme și uite așa termin groapa. Mai îngrijesc, contra cost, și morminte, dacă omul vine la mine și-mi cere acest lucru. Cunosc foarte bine cimitirul, de fapt mai bine cunosc morții din sat decît pe cei vii, pentru că eu nu mă duc nicăieri, stau ori acasă ori la cimitir. Am de lucru suficient, pentru că vrem sau nu, la toți ne vine rîndul. Sînt perioade de două săptămîni cînd nu am de lucru, dar sînt și momente cînd mor cîte doi-trei laolaltă”. În comuna Marginea sînt trei parohii și Aspazia se ocupă de toate acestea, însă are suficient timp să se ocupe și de gospodărie. “Acum lucrez numai la ortodocși, dar înainte am săpat și pentru ceilalți. Am timp suficient să mă ocup de gospodărie și de rosturile casei, că doar nu am copii mici. Vacă nu mai avem, am vîndut-o, nu aveam nevoie de lapte, pentru că și eu și omul meu avem colită la mațe”, a mai spus femeia.
Pentru că foarte mulți localnici lucrează în Italia, mi-am permis să o întreb dacă “italienii” sînt mai generoși decît cei din sat. “Dacă vă spun cît iau de săpat o groapă rîdeți de mine! Mă împac de fiecare dată cu cel care vine cu comanda, dar prețul este de cinci sute de mii de lei. Lucrez la o groapă, singură, cam două zile și cred că cinci sute de mii este destul. Să nu credeți că “italienii” sînt mai buni platnici, pentru că și ei sînt necăjiți, că acolo lucrează destul de greu. Numai că una e euro ală și alta e amărîtul de leu de aici. Pînă la urmă nu fac nimic deosebit față de un bărbat, pentru și eu pot săpa cu tîrnăcopul și să dau lut cu lopata. Acum să glumesc, la mine în casă, soțul e cocoșul, dar eu sînt cea care cîntă”.
Soțul Aspaziei, care a asistat la întreaga poveste spusă de către femeie, preț de trei-patru țigări fumate cu repeziciune, nu a avut nici un fel de reacție la ultimele cuvinte spuse de către consoartă, ci s-a mărginit să adauge: ”Sînt muncitor la un depozit de materiale de construcții din Marginea, iar în ceea ce face femeia nu-i nimic deosebit, pentru că aduce un ban în casă. O mai ajut și eu, chiar acum am venit de la serviciu și m-am oprit la cimitir să-i dau o mînă de ajutor la treabă, pe aici. Ea continuă treaba pe care tatăl meu a făcut-o mulți ani aici. Nu vreau să mai zic decît că am 57 de ani și șapte nepoți”.
Părintele Vasile Vartic, unul dintre cei trei preoți care slujesc în comună, a precizat că nu-i pare nimic ieșit din comun prin faptul că Aspazia Mihalescu și-a ales această îndeletnicire. “Este o femeie harnică care întotdeauna și-a văzut de treabă. În ’85 cînd am ajuns la Marginea, gropar era socrul femeii, ea îl ajuta, apoi Aspazia a devenit “titular”. Întotdeauna a fost serioasă, nu am avut nici un fel de probleme cu ea, cît despre felul cum e privită de localnici, nu sînt discuții, pentru că și aceasta e o meserie pînă la urmă”, a menționat preotul Vartic.
Poate că discuția cu singura femeie gropar din România ar mai fi continuat, deși despre Aspazia se poate spune că e “zgîrcită la vorbă”, însă femeia a reușit să mă convingă că trebuie neapărat să ajungă acasă, pentru că, în afara “job-ului” de la cimitir o mai așteaptă și treburile unei gospodării, gospodărie în care sînt sigur că ea este managerul.
