Griji de toamnă

Fine neguri pe colnic sau piscuri de brădet, amiezi încă înfocate, amurguri care se sfârșesc în culoarea rumenului, dar și serile răcoroase ne vestesc sfârșitul anotimpului torid. Cu adevărat, toamna își începe domnia. Lumina parcă s-a schimbat în strălucire, nori învălmășiți din care se scutură ploi molcume se ivesc tot mai des pe cer scorojindu-i albastrul siniliu pentru a-l îmbrăca în plumburiul bacovian. Dealuri zgribulite și golașe, câmpuri odinioară înverzite acum stau zdrențuite și ostenite după o vară toridă așteptând ploile binecuvântatului anotimp al culorilor. Frunzișurile veștede oftează adânc sub călcâiele timpului ce se deapănă. Da, a venit toamna! Noi am mai adăugat încă o vară vieții noastre, iar toamna va fi ca un popas, potrivit legilor eterne care ne călăuzesc. S-a isprăvit vacanța școlară, concediile așijderea. Oamenii parcă hrentuiți de sezonul estival încep a se așeza la locurile lor pentru un nou început. Îndată școlile își vor redeschide porțile, iar învățăceii vor umple de larmă toate cotloanele lor. Părinții, bunicii, așezați pe la casele și rosturile lor, gospodinele trebăluind de zor să așeze proviziile pentru iarnă transformă luna lui vinicel într-un timp al prefacerilor, adeverit și prin ziua de întâi, când am sărbătorit începutul anului bisericesc.
Avem multe de înfăptuit toamna. În această forfotă uităm adesea că putem folosi anotimpul roadelor nu doar ca să agonisim rezerve pentru iarnă, ci și pentru a depozita în cămările sufletelor noastre merinde pentru vremuri grele, atunci când ispitele vor izbi la ușa sufletelor noastre precum viscolele nemilostive și năprasnicele geruri ale iernii ne vor șfichiui fețele. Aș îndrăzni să spun că toamna, dojana adresată de Mântuitorul Hristos Martei din cunoscutul fragment al Evangheliei de la Luca capătă conotații deosebite: „Marto, Marto, te silești și de multe te grijești, dar un singur lucru trebuie. Maria, însă, și-a ales partea cea bună care nu se va lua de la ea“ (Luca, 10, 41-42). Dacă ținem seama că unele exegeze văd în cele două surori, Maria și Marta, cele două laturi ale vieții umane, sufletul și trupul, atunci trebuie să recunoaștem că tindem din ce în ce mai mult, dar mai ales toamna, să fim o „Martă“ ocupată, stresată și îngândurată. Vine frigul; cresc cheltuielile legate de hrană, căldură și medicamente. La urma urmei nu este nici un păcat să fii prevăzător și chivernisitor, știind prea bine că aceasta este rânduiala din bătrâne veacuri statornicită. O veche zicere spune: dacă toamna e curat în curtea gospodarului, atunci iarna îi va fi curată și masa. Desigur că nu la o curățenie ce privește ordinea se referă zicala, ci la una pricinuită de lipsuri.
Carevasăzică „Marta“ are multe de făcut toamna. Dar ce facem cu „Maria“, cu sufletul din noi, ce facem cu ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu? Nu putem renunța la relația noastră cu Cerescul Părinte nici chiar toamna, când ne căznim să găsim pretexte tot mai pertinente pentru grijile crescânde ale „Martei“. Putem să muncim cu mare avânt, dar să n-avem spor, putem agonisi averi, dar fără a capitaliza în Cer nimic, putem să învățăm multe și să nu reținem ceva vital pentru mântuire. Și atunci care ar fi soluția? Să fim „Marie“ dimineața și seara „Marta“? Pasajul biblic nu pare a ne spune asta, ci fiecare parte a ființei noastre să-și facă datoria; sufletul să se roage, dar trupul să muncească, neuitând esențialul, l’unique nécessaire, unicul necesar, cum au spus francezii, Cuvântul lui Dumnezeu, relația noastră cu Mântuitorul, partea cea bună care ne agonisește mântuirea. Așadar, care ar fi soluția? Să încercăm să fim o „Martă“ și o „Marie“ concomitent. Să ne rugăm nu doar la plecarea genunchilor seara sau dimineața în fața icoanei, ci și când muncim, să trudim cu gândul la Dumnezeu, să folosim toamna pentru a agonisi nu doar provizii pentru iarnă, ci și hrană pentru suflet.
(arhim. Mihail DANILIUC)