Am fost martor, în ultimul weekend, la niște întâmplări de-a dreptul nebune, petrcute atât la noi cât și pe alte meleaguri. Fără a stabili o cronologie sau o ordine a importanței lor, am să încep cu una din fotbal. Oarecum intrigat de faptul că televiziunea Sport.ro transmite și altceva decât Divizia B de la noi, m-am hotărât să-i las în durerea lor pe nemți ori englezi și să mă uit la un meci din campionatul Bulgariei. Nu de alta, dar era tentant să-l revăd pe Pinguin, alături de „Pancone” și, desigur, de antrenorul Andone. Preț de vreo 70 de minute n-am remarcat decât „stadionul”, pe lângă care ăla din Urziceni pare un fel de Bernabeu. Gazdele, Mezdra, tocmai ce dăduseră oaspeților, ȚSKA Sofia, un gol, că se și porni iureșul: îmbrăcați în alb-roșu (culorile astea nu-s în regulă, indiferent pe care mal al Dunării se desfășoară acțiunea!), câteva sute de (câini până la moarte!?) sofioți au dat buzna pe teren, smulgând scaune și garduri, fugârind tot ce avea două picioare în zonă, aruncând cu cataroaie. În acest timp, băligarzii (cum le zice o doamnă în vârstă, neobișnuită cu terminologia britanică) se grupaseră undeva la centru și priveau ca la cinematograf. A venit apoi rândul Miliției: dintr-un microbuz au coborât niște malaci (burțile le erau la fel de umflate ca la ăla de 400 de kile operat săptămânile trecute, ba chiar și mai și, de nu li se vedeau nici… cefele!) care au plimbat niște scuturi, timp în care măcelul a continuat netulburat. Apoi spectatorii au plecat în ordine, la fel și milițienii. N-au arestat pe nimeni, că oricum n-ar fi încăput în microbuz de burțile lor. A fost ultima oară când am încercat să văd fotbal bulgăresc. Încă mai puțin a durat „superclasicul” din Argentina, Boca – River Plate: vreo 8 minute! Nu, acolo nu s-a bătut nimeni. I-a bătut pe toți ploaia: din cer curgeau șuvoaie, iar pe gazon (care nu se transformase totuși în glod) mingea rămânea înțepenită în.. apă, în timp ce fotbaliștii treceau glonț pe lângă ea, fără a putea frâna.
Am fost oarecum nedumerit de felul în care organizatorii Campionatului Mondial de zbor cu schiurile au tratat competiția, la Planica: locul de start a fost coborât în repetate rânduri, cei mai buni, adică primii 10, plecând cu mulți metri mai jos decât cei de dinaintea lor, astfel încât recordul mondial de 239 de metri a rămas în picioare, chit că s-a sărit chiar și 236,5 m. Dacă-i lăsau să ia startul tot de sus, probabil s-ar fi sărit peste 250! De ce s-a procedat așa? Din grijă față de sportivi! Așa-i că vă vine greu să înțelegeți? Eu, în cele din urmă, am înțeles că așa era corect, văzând… un meci de fotbal. Acela în care un portar român l-a distrus pe un atacant român, într-o fază în care un borfaș român, Diaconu, a acționat pur românește: s-a făcut că nu vede! Ce grijă față de sportivi? Costea, accidentatul, va sta vreo juma’ de an. Diaconu a oprit și el un meci: ăla cu bricheta care nici nu l-a atins!