Dascălii de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” din Gura Humorului au ales ieri o metodă inedită de a protesta împotriva colegilor lor de breaslă, spărgători de grevă, care au venit la școala menționată pentru a fi evaluatori la examenul de bacalaureat. Astfel, ieri dimineață, când comisia de bacalaureat trebuia să ajungă la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun”, profesorii școlii s-au adunat în fața liceului și au creat un culoar prin care au trecut „spărgătorii de grevă”, pentru a le „bate obrazul” pentru că au renunțat la proteste și au acceptat să participe la examen. „Sunt colegi de-ai noștri, veniți din alte școli să spargă practic greva pe care am declanșat-o aici. Când colegul tău vine și face așa ceva este o concepție pe care nu o înțelegem”, a declarat unul dintre profesorii de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun”, liceu unde toți dascălii au semnat în favoarea declanșării protestelor pe termen nelimitat.
Elevii solidari cu profesorii lor
Pentru a-i face să se simtă cu adevărat trădători, dascălii de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” au așezat în curtea școlii și în sălile de examen manechini cu câte un leu în mână și cu un afiș lipit cu mesajul „Eu sunt profesor evaluator la examenul de bacalaureat 2010”. Potrivit profesorilor de la colegiul humorean, „manechinul reprezintă exact ceea ce sunt colegii noștri trădători, și anume nu au nimic în cap și s-au vândut pentru nimic”. Totodată, pe trunchiurile copacilor din curtea școlii au fost lipite afișe cu mesajul „Rușine trădătorilor”.
Cadrele didactice de la Colegiul „Alexandru cel Bun” sunt extrem de indignate de modul în care Inspectoratul Școlar a organizat examenul de bacalaureat de ieri. „Au venit inspectori școlari la examen și prin șantaj au adus profesori înlocuitori la examen. Au venit cadre de orice pregătiri, unii chiar necalificați. A fost o situație intolerabilă, am fost sfidați”, a declarat un cadru didactic al Colegiului din Gura Humorului.
„Prin atitudinea noastră de ieri le-am arătat că sunt penibili în frica și pioșenia lor față de Inspectoratul Școlar”, a mai declarat unul dintre profesorii greviști.
Profesorii sunt și mai nemulțumiți de faptul că IȘJ l-a trimis la școală pe inspectorul Puiu Șpac, pentru a se ocupa de organizare, pentru a mobiliza oamenii și a-i convinge pe elevi să intre la examen.
Pentru a se solidariza cu dascălii lor, elevii de clasa a XII-a veniți la școală să susțină proba de competențe lingvistice la o limbă străină din cadrul bacalaureatului au refuzat să intre în sălile de examen și au anunțat că nu vor să susțină proba. „Într-un moment de entuziasm, elevii de clasa a XII-a s-au solidarizat cu profesorii lor și au anunțat că nu vor să susțină proba C a bacalaureatului. Ulterior, li s-a explicat care sunt riscurile pierderii examenului și au intrat în săli și proba s-a desfășurat în condiții normale”, a declarat directorul colegiului, Mihaela Ursaciuc.
Bacalaureatul s-a susținut în condiții normale
Aceasta a mai declarat că „profesorii din comisia de bacalaureat nu au fost opriți să intre în școală și nici nu au fost violențe”. Comisia de bacalaureat de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” este integral formată din profesori din afara liceului, întrucât vineri, când au fost consultați, profesorii de la „Alexandru cel Bun” au anunțat că nu intră în bacalaureat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Suceava, Laura Hacman a declarat că „proba de bacalaureat a început la timp, fără întârzieri și s-a derulat în condiții normale”.
Deși bacalaureatul a decurs în cele din urmă în condiții normale, profesorii de la Colegiul Tehnic „Alexandru cel Bun” au anunțat că nu renunță la proteste și nici astăzi nu vor intra la ore.




