Mai multe sindicate din Grecia au declanșat, luni, greva în semn de protest față de măsurile de austeritate impuse de către guvern, iar transportul public este grav afectat în capitala Atena, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
Autobuzele, trenurile și metrourile circulă la intervale mari de timp, iar mai multe curse aeriene au fost anulate pe aeroportul din Atena. Controlorii de trafic aerian au refuzat să lucreze timp de mai multe ore.
Totodată, metroul din Atena – folosit de aproximativ 938.000 de persoane zilnic – a fost închis pentru o scurtă perioadă.
În semn de solidaritate, și alți lucrători publici vor protesta în cursul zilei: profesori, judecători, medici. Grevele sunt susținute inclusiv de sindicatele din domeniul privat.




