– Greva de avertisment anunțată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, care ar fi trebuit să paralizeze activitatea a zeci de instituții publice, pentru două ore, s-a dovedit a fi o cacealma, cel puțin la Suceava
– Din miile de funcționari care protestează doar pe hârtiile celor de la București, doar câțiva angajați de la Direcția Muncii și posibil o parte a celor de la DGFP se vor alătura grevei de protest
Anunțată cu surle și trâmbițe la nivel național, greva funcționarilor publici s-a dovedit o cacealma, cel puțin la Suceava. Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a transmis ieri un comunicat din care rezultă că activitatea a zeci de instituții publice din Suceava va fi blocată astăzi, între orele 08.00 – 10.00, de o grevă de avertisment, care va fi urmată de o grevă generală, din 30 noiembrie, pe termen nelimitat.
Numai că la Suceava, cea mai mare parte a funcționarilor publici habar nu au de grevă, pe alții puțin îi interesează sau nu au de gând să se implice în așa ceva, în vreme ce alții stau încă pe gânduri, dacă să miște vreun deget în acest sens.
Așa se face că la Primăria Suceava, unde liderul sindical este în concediu până la sfârșitul anului, nu are cine să ia o decizie, la Casa de Pensii, angajații nu-s afiliați la nici un sindicat, în vreme ce cei de la restul instituțiilor publice, precum Inspectoratul Teritorial de Muncă, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, ITRSV, Oficiul Județean de Protecție a Consumatorilor, autoritățile de sănătate publică și agențiile de plăți nu fac parte din Sindicatul Național al Funcționarilor Publici (SNFP) și nu au dat nici un semn că s-ar implica în acțiunea demarată la nivel național.
– Greviști doar pe hârtie
Culmea e că nici funcționarii singurelor instituții afiliate SNFP, Garda Financiară și Direcția Generală a Finanțelor Publice, nu vor protesta pentru a susține cererile formulate la centru.
Cei câțiva sindicaliști de la Garda Financiară au spus din start că nu vor face grevă, în vreme ce liderul sindical de la DGFP, Dan Popovici, a spus că i-a anunțat pe sindicaliști de măsurile luate la nivel național, dar că nu știe cum vor reacționa aceștia.
Singurii funcționari care sunt deciși să protesteze astăzi nici măcar nu sunt membri ai SNFP, ci doar niște simpatizanți.
Reprezentantul salariaților din cadrul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie Suceava, Maria Prodan, a declarat că cei pe care îi reprezintă nu sunt membri ai nici unui sindicat, ci doar împărtășesc opiniile colegilor funcționari publici. Aceasta a menționat că cei „aproximativ 20 de angajați ai instituției” vor participa astăzi, între orele 8.00 și 10.00 la greva de avertisment anunțată de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici. Potrivit Mariei Prodan, oamenii pe care îi reprezintă au fost informați atât cu privire la modul de desfășurare al grevei, cât și despre revendicările sindicaliștilor funcționari publici.
Drept urmare, din miile de funcționari publici care protestează doar pe hârtiile celor de la București, la Suceava, acțiunea se va concretiza prin câțiva funcționari, rătăciți prin 2-3 birouri, care timp de două ore, vor pretinde că sunt în grevă, chit că nimeni nu va fi influențat în vreun fel de protestul lor.





