Probleme

Greutăți în soluționarea cererilor „refugiaților” suceveni



Majoritatea cererilor depuse de suceveni în vederea acordării de despăgubiri sau compensații pentru bunurile proprietate sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de pace dintre România și Puterile Aliate semnat la Paris în 1947, nu conțin documentele doveditoare. Cel puțin așa susține subprefectul Alexandru Băișanu, care a declarat că la nivelul Comisiei de aplicare a Legii 290/2003 ce funcționează pe lângă Prefectură s-a hotărât trimiterea de adrese celor vizați prin care să li se aducă la cunoștință ce acte mai trebuie să depună în vederea soluționării cererilor. „Majoritatea solicitanților nu fac dovada calității de refugiat a proprietarului imobilului pentru care se solicită despăgubiri sau compensații, nu fac dovada proprietății imobilelor după luna martie 1944, nu au depus declarații cu privire la bunurile pentru care solicită despăgubiri sau compensații, precum și dacă acestea nu au fost înstrăinate, nu au depus declarații din care să rezulte dacă au fost despăgubiți în bani sau în natură pentru aceste imobile, neprecizând toți moștenitorii până la gradul patru cu domiciliile lor. Potrivit îndrumărilor metodologice dovada calității de refugiat poate fi făcută în următoarele moduri: carnet de refugiat, dovada luării în evidența populației de organele de specialitate a localității respective, carnet de muncă în situația în care refugiatul era funcționar de stat”, a declarat subprefectul. Termenul limită de depunere a cererilor noi este 1 mai 2007, iar pentru actele doveditoare 1 august 2007. La nivelul județului au fost depuse 1990 de cereri la Legea 290/2003.



Recomandări

CEDO condamnă statul român să plătească 2,7 mil. euro pentru nerespectarea dreptului de proprietate

Depunere de jurământ și cerere în căsătorie la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi din Fălticeni

Ceremonialul depunerii Jurământului militar de către elevii seriei 2017-2018, de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni
Ceremonialul depunerii Jurământului militar de către elevii seriei 2017-2018, de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni