Greu de înțeles

E clar că ritmul ăsta de 3 meciuri într-o săptămână e făcut pentru alții: englezi, spanioli, italieni, chiar armeni, numai pentru români nu. S-a văzut asta mai întâi la tineretul sub 21 de ani, unde în meciul în care noi trebuia să forțăm victoria, ne-am forțat doar să-l terminăm treji, fiindcă după primele 15 minute devenise clar că aproape jumătate de echipăadormise, obosită și parcă și nițel plictisită de prea marea densitate de meciuri. Dincolo de declarații, mi-a fost clar că ăstora mici nici nu le-a trecut măcar prin cap că pot să bată Germania, ei jucând, cred că instinctiv, la alibi, adică să nu ia bătaie, nicidecum să câștige! Din aventura tineretului, rămâne de reținut totuși faptul că nu ne-au bătut cele două forțe ale fotbalului juvenil, Olanda și Germania, și că pe Ungaria am bătut-o cu tot cu brigada de infractori cu fluier și steaguri care a arbitrat cum nici în „județeanul” de pe vremuri nu am văzut la noi vreodată. Dar ceea ce ne interesează, ne frământă și ne doare este nesimțirea cu care selecționatele de seniori ale României abordează meciurile de aproape un sfert de veac încoace. Ultimul Mondial la care am fost prezenți este cel din 1998, iar de atunci încoace ne-am calificat la două Europene, mai degrabă întâmplător decât prin prestații remarcabile. Ultima ratare e de anul trecut, când am luat-o de la Islanda în meciul de baraj, și cu care suntem acum la egalitate de puncte, câte 3 din 9 posibile. Iar așa cum arată Naționalaîn debutul noilor preliminarii, mă tem că ne batem pentru locul 4 (din 6), și nicidecum pentru unul din primele două, cele care duc la World Cup. Deși am fost convins că Mirel Rădoi va face tot ce ține de el spre a ne face să uităm prestațiile oribile din mandatele lui Daum și Pițurcă, totuși văd că printre numele convocate se numără și cele ale lui Keșeru, Chiricheșși Maxim, despre care nu-mi amintesc să se fi remarcat vreodată prin altceva decât niște prestații absolut jenante, când pe rând, când toți odată. Keșeru n-a înscris niciodată un gol care să conteze, Chiricheș(cum naiba să-l mai pui și căpitan!?) se mișcă cum a făcut-o veșnic, ca un elefant, iar Maxim rămâne același pasator de mare randament pe distanțe variind între 2 și 3 metri! Cu ăștia vrem să facem acum ce n-am făcut niciodată tot cu ei în teren!?! În plus, apar panarame noi, cum este acest Pușcaș, fosta speranțăde acum vreo 3 ani devenită un fel de Keșeru bis! Adică Nimeni cu acte!