Inspirația de moment și “sângele rece” al unui rădăuțean au dus la evitarea unei catastrofe după ce bărbatul a descoperit o grenadă în subsolul scării de bloc în care locuia. “Am auzit cum curge apă în subsol și am decis să intru acolo să văd ce se întâmplă. Atunci am observat, într-un colț, un obiect care mi-a atras atenția. Când m-am apropiat am realizat că e vorba de o grenadă și am fost tentat să o ridic de acolo, însă imediat mi-am dat seama că nu e bine să o ating și am anunțat Poliția și Protecția Civilă”, a afirmat Mircea Butuc, locatarul care a descoperit grenada. Pensionarul a ales varianta cea mai bună pentru că ieri dimineață, puțin după orele 09.00., echipa operativă de la Protecția Civilă Suceava care a intervenit la blocul din strada Mihai Viteazul nr.5 a confirmat că muniția ar fi putut exploda în orice moment.
“Nu este o grenadă de exercițiu, este o grenadă reală, mai precis o grenadă defensivă în stare de funcționare care cel mai probabil datează din timpul războiului, adică de aproximativ 60 de ani. Înclin să cred că grenada a fost adusă și așezată în subsol de către cineva, pentru că blocul nu a fost construit în nici un caz la vremea de atunci”, a precizat specialistul pirotehnist, maistrul militar Juverdeanu de la Protecția Civilă Suceava. Muniția a fost ridicată în condiții de maximă securitate și transportată la Suceava, urmând a fi detonată într-un poligon specializat.
foto: Sorin CLIPA
