Greii PSD fac jocurile înainte de Congres pentru funcțiile de vicepreședinte



La Congresul PSD din 19-20 aprilie cea mai râvnită funcție va fi cea de vicepreședinte, greii partidului facându-și jocurile pentru a obține o astfel de poziție, fie la nivel național, fie regional, în condițiile în care funcția de președinte este dinainte adjudecată de Victor Ponta.
De altfel, funcțiile de top ale viitoarei structuri de conducere a partidului sunt deja adjudecate și, dacă nu se vor înregistra surprize, conducerea PSD după Congres va arăta astfel: Președinte – Victor Ponta, Președinte de onoare – Ion Iliescu, Președinte executiv – Liviu Dragnea, Președinte Consiliul Național (CN) – funcție deținută de Adrian Năstase, pentru care nu se fac alegeri
Secretar general – Andrei Dolineaschi (funcție care, potrivit modificărilor la Statut ce vor fi adoptate la Congres, va fi una numită, validată de CExN la propunerea președintelui partidului și remunerată)
La funcția de președinte al PSD și-a mai înregistrat candidatura și Andrei Alexandru, membru de partid la filiala PSD Sector 2, care a mai candidat la această poziție și la Congresul din 2010.
Astfel, în această situație, greii PSD se vor lupta între ei pentru o funcție de vicepreședinte.
La Congres vor fi scoase la bătaie 16 funcții de vicepreședinte, opt la nivel național și alte opt la nivel regional. Având în vedere că vicepreședinții la nivel regional vor fi votate doar de către delegații care reprezintă regiunea respectivă, bătălia pentru o astfel de funcție este și cea care degajă cea mai mare pasiune.
Regiunea S-V este regiunea cu cei mai mulți pretendenți.
Funcția de vicepreședinte al Regiunii S-V este dorită de Ion Prioteasa (președinte CJ Dolj), Adrian Duicu (președinte CJ Mehedinți), Ion Călinoiu (președinte PSD Gorj), Paul Stănescu (președinte CJ Olt) și Ion Câlea (președinte CJ Vâlcea).
Cei cinci pretendenți își dispută vicepreședinția regiunii în condițiile în care Olguța Vasilescu (primarul Craiovei) va candida pentru o funcție de vice la nivel național, iar actualul vicepreședinte al PSD, Valeriu Zgonea, nu a dat semne că ar dori să candideze.
O altă regiune disputată este Regiunea S-E, unde funcția de vicepreședinte este dorită atât de Marian Oprișan (președinte CJ Vrancea), cât și de Nicușor Constantinescu (președinte CJ Constanța). Pentru această funcție a fost vehiculat și numele lui Constantin Boșcodeală (primarul Buzăului), în timp ce Dan Nica va candida la o funcție de vice național.
Alte regiuni disputate sunt Regiunea Sud, unde funcția de vice regional este dorită atât de Mircea Cosma (președinte CJ Prahova), cât și de Silvian Ciupercă (președinte CJ Ialomița), în timp ce Constantin Nicolescu își dorește o funcție de vice național, dar și Regiunea Centru, unde aspirații pentru o funcție de vice au atât Mircea Dușa, cât și Ioan Cindrea (președinte CJ Sibiu), în timp ce Constantin Niță va candida pentru o funcție de vice la nivel național.
Celelate regiuni par adjudecate, având în vedere că pretendenții nu au contracandidați. Acesta este cazul Regiunii N-E, unde pretendent este Gheorghe Nichita, Regiunea N-V, unde aspirant este Ioan Rus și Regiunea București-Ilfov, a cărei funcție de vicepreședinte este dorită de Robert Negoiță. În Regiunea Vest, pretendent la o funcție de vice regional este Titu Bojin (președite CJ Timiș). Acesta ar putea avea un contracandidat în persoana lui Ion Mocioalcă.
Spre deosebire de vicepreședinții regionali, cei la nivel central vor fi aleși de către toți delegații, urmând a-și obține pozițiile în funcție de numărul de voturi cumulate.
Printre pretendenții la o funcție de vice național se numără Titus Corlățean, Nicolae Bănicioiu, Dan Șova, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Marian Vanghelie, Constantin Niță, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciupercă, Ion Câlea.
CExN al PSD a stabilit să aloce cinci funcții de reprezentant în BPN care vor reveni doar femeilor. Pretendente la aceste funcții, care au rang de vicepreședinte, sunt Ecaterina Andronescu, Olguța Vasilescu, Rovana Plumb, Corina Crețu și Gabriela Firea.
Dacă o pretendentă decide să candideze pe lista de vicepreședinți naționali și este aleasă, în BPN va intra atât ea, cât și celelalte cinci care vor candida pe locurile rezervate femeilor. Potrivit unor surse, la acest moment se negociază dacă femeile vor candida și alături de bărbați sau doar pe lista rezervată lor, părând că a doua variantă este și cea pe care se va merge la Congres.
La Congresul din 19-20 aprilie vor participa și foștii președinți ai partidului Ion Iliescu, Oliviu Gherman, Adrian Năstase și Mircea Geoană.
Vor fi prezenți, totodată, în calitate de invitați, președinte Internaționalei Socialiste și președinttele PES, precum și președinți sau reprezentanți ai partidelor parlamentare, cu excepția PDL.
Congresul se va desfășura la Sala Palatului, în prezența a 4.200 de delegați.
La Congres nu a fost invitat și președintele Traian Băsescu.