Comisia Europeană își va prezenta, în raportul despre MCV pe care îl va adopta săptămâna viitoare punctul de vedere privind prevederile adoptate marți de Parlamentul României în legătură cu imunitatea parlamentarilor, a declarat, miercuri, Mark Gray, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
„Comisia își va spune părerea despre acest subiect în raportul pe care îl va adopta săptămâna viitoare despre România, raport suplimentar decis în cadrul MCV în iulie anul trecut, în lumina evoluțiilor legate de statul de drept, independența justiției. Acest raport va apărea săptămâna viitoare. Ca să fiu foarte deschis, am văzut deja diferite interpretări legat de ce a fost adoptat ieri, așa că dorim să ne uităm în detaliu. Ceea ce e clar pentru Comisie, și am spus asta, este că cei aflați la putere trebuie să se asigure că nu sunt probleme de integritate în legătură cu ei. Asta a fost și rămâne poziția noastră, dar, firește, va trebui să ne uităm cu exactitate la ce a decis parlamentul ieri, iar asta se va reflecta în raportul de săptămâna viitoare”, a declarat Gray, răspunzând unei întrebări.
Parlamentul a adoptat, marți, proiectul de modificare a Statutului deputaților și senatorilor. A fost menținut amendamentul președintelui Comisiei Juridice din Senat, Tudor Chiuariu, de eliminare a prevederii prin care mandatul înceta la data rămânerii definitive, prin neatacare, a raportului ANI.
Mandatul unui senator sau deputat va înceta, din motive ce țin de incompatibilitate, la data menționată în cuprinsul demisiei pentru incompatibilitate, la data adoptării unei hotărâri a Camerei din care face parte parlamentarul sau la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești prin care se respinge contestația la raportul ANI prin care s-a constatat incompatibilitatea.
A fost menținută prevederea prin care este interzisă angajarea rudelor la cabinetele parlamentare, dar permițând reangajarea, la dobândirea unui nou mandat, a personalului avut anterior.